Deputatul Petru Movilă solicită redeschiderea bisericilor (P)

DE Newsweek România | Actualizat: 04.12.2020 - 11:45
Petru Movilă, candidat PMP pentru Camera Deputaților

Candidatul PMP Iași pentru Camera Deputaţilor, Petru Movilă lansează un apel pentru redeschiderea bisericilor.

SHARE

Deputatul ieșean face un apel către clasa politică spunând faptul că religia, credinţa ortodoxă a fost lângă poporul român în cele mai grele vremuri.

Preoţii purtau crucea în fruntea Armatei Române în ambele războaie mondiale

Deputatul PMP menţionează faptul că poporul român a avut parte de îndrumare divină în cele mai grele încercări ale istoriei. În ambele războaie mondiale, preoţii ortodocși se aflau în fruntea Armatelor Române, purtând crucea şi dându-le putere de luptă.

„Imnul naţional al României ne arată un important aspect. Încă de la 1848, neamului românesc i s-a insuflat puterea de luptă de către preoții aflaţi în fruntea ostașilor români:  (...)

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină/ Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt. (...).

Ori acest lucru s-a întâmplat în ambele războaie mondiale în care România a fost implicată. Nu vreau să lansez ipoteze, dar am o întrebare retorică: Rezultatul bătăliilor ar fi fost 100% acelaşi dacă ostașilor noștri nu li se insufla curajul prin vorbele pline de har ale preoților ortodocși?

În altă ordine de idei, revenind la vremurile noastre, oamenii au nevoie de harul Divin, de o îndrumare creștinească pentru a trece prin momentele dificile cauzate de pandemie. Un preot este mai întâi un bun psiholog, iar vorbele lui pot vindeca răni mai adânci decât cele fizice. '' menţionează deputatul Petru Movilă.

Este trist ce se întâmplă acum în România

Petru Movilă face un apel la calm şi la uniune. În condiţiile grele pe care ţara noastră le traversează, pe lângă duşmanul epidemiologic evident, poporul român începe să fie dezbinat în două părţi.

Trebuie să înţelegem că pentru a trece cu bine peste aceste grele încercări, poporul român, românii de pretutindeni trebuie să dea dovadă de înţelegere, compasiune.

Ori, ceea ce vedem în jurul nostru este doar dezbinare, dezbinare datorată Guvernului şi a politicienilor care nu au înţeles că, uneori, calea către rezolvarea unor probleme se poate face numai cu credinţa şi numai prin îngăduirea unui duhovnic.

De exemplu, este foarte grav ce s-a întâmplat la Constantă, atunci când poliţia a intrat peste credincioşi în timpul slujbei şi i-a amendat. Am văzut credincioşi care aveau măşti şi păstrau o distanţă corespunzătoare între ei. În cel mai rău caz, trebuiau să aştepte să se termine slujba. Clar, Biserica Ortodoxă este o ţintă evidentă a unei discriminări. '' menţionează Petru Movilă.

Deputatul Petru Movilă este cunoscut în spaţiul public pentru faptul că a realizat o premieră în istoria României. Acesta a iniţiat Legea Autostrăzii A8 Iaşi - Tg. Mureş (https://newsweek.ro/pmp-electoral/initiatorul-legii-autostrazii-iasi-tg-mures-deputatul-petru-movila-cere-comisie-de-ancheta-p ). Momentul promulgării Legii a fost unic, neexistând precedent în ţară. 

Deputatul PMP Iaşi este membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor fiind unul dintre cei mai activi parlamentari din România. Acesta candidează pentru un nou mandat la Camera Deputaţilor, din partea PMP Iaşi având poziţia nr.3 pe buletinul de vot.

________________

Articol electoral. Cod AEP - 11200012

 

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.