Tudorel Urian: Cine se teme de Codruța Kövesi

DE Marginalia | 06.04.2019 - 11:01

Aflat, în chip firesc, în umbra Brexit-ului, blocajul produs la nivelul Uniunii Europene de refuzul Parlamentului European și al Comisiei Uniunii Europene de a se pune de acord asupra desemnării viitorului procuror european nu are aproape niciun ecou în marea presă europeană.

SHARE

Cu excepția presei din România unde chestiunea ține capul de afiș al acutalității, informațiile legate de negocierile eșuate dintre cele două structuri ale UE sunt mai degrabă ignorate. M-am uitat în presa franceză de săptămâna aceasta care nu acordă niciun spațiu chestiunii, chiar dacă unul dintre candidații rămași în cursă este din această țară.

În România situația este privită ca o finală de Grand Slam în care joacă Simona Halep. Toată lumea (mă refer la opinia publică) dorește cu ardoare să câștige Laura Codruța Kövesi, nimeni nu are habar cine este adversarul ei, dacă are calități sau vulnerabilități în raport cu funcția la care aspiră.

E drept, nici nu e treaba publicului să analizeze candidații, ăsta e rostul specialiștilor, care s-au pronunțat deja în favoarea Codruței Kövesi.

Lucrul care ar trebui să dea însă serios de gândit, dincolo de candidați este blocajul instituțional creat prin conflictul fără precedent dintre Parlamentul European și Comisia Uniunii Europene.

Ostilitatea tot mai fățișă dintre cele două instituții, care se poate repercuta în multe alte domenii, este o bombă la temelia Uniunii Europene.

Ea reproduce la scară macro, mecanismele care au dus la transformarea României într-un stat eșuat, în care conflictele dintre legislativ și executiv, pe deoparte, puterea judecătorească și Președintele României, de cealaltă, aproape au distrus țara.

Citește comentariul integral al lui Tudorel Urian pe platforma de dezbateri Marginalia

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.