Ioan Stanomir. Centenarul domnului Dragnea

DE Newsweek România | Actualizat: 09.07.2018 - 14:31

Scufundat în mediocritate, copleşit de impostura care ne sufocă, colectiv, centenarul României Mari se confundă cu tribulaţiile penale şi politice ale domnului Dragnea şi acoliţilor săi.

SHARE

Singurul proiect de viitor al României pare să fie, în aceste zile şi luni, salvarea sa de la condamnare. Legiferarea şi întreaga acţiune a statului se subordonează acestui unic scop. Naţiunea se confundă cu cel care a reuşit să paraziteze autoritatea constituţională, anexând instituţii şi pervertind ideea însăşi de dreptate.

Iată, aşadar, imaginea acestui centenar care ar fi putut fi ocazia de examinare, critică şi patriotică, a trecutului care ne separă de momentul fondator de la 1918. Iată imaginea unui centenar care revelă, dramatic, incapacitatea statului român de a fi altceva decât un scut care protejează nedreptatea. Iată imaginea unui centenar care expune, asemeni unei analize spectrale, fragilitatea domniei legii şi precaritatea egalităţii constituţionale, in momentele în care , pentru prima dată în o sută de ani, România este emancipată de sub tutela Rusiei şi înscrisă în cadrele occidentale. Iată imaginea unui centenar care ilustrează această condiţie dramatică în care suntem instalaţi: riscul derivei autocratice este mai puternic ca niciodată, în pofida ancorării noastre euro- atlantice.

Citește comentariul integral al lui Ioan Stanomir pe platforma de dezbateri Marginalia

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.