Alexandru Călinescu: Ce sărbătorim? Şi cum?

DE Newsweek România | Actualizat: 11.12.2018 - 15:33

Previzibile, atât discursul despre Centenar cât şi maniera de a marca momentul. Nu puteau lipsi, evident, pledoaria ipocrită în favoarea „unităţii” şi condamnarea „dezbinării”.

SHARE

Noi ştim însă ce înţeleg pesediştii prin „unitate”: ei vor anihilarea opoziţiei şi a tuturor vocilor contestatare odată cu aprobarea fără rezerve a politicii guvernamentale. În acest fel, ideea de „unitate” trimite de fapt la acea „unanimitate” atât de dragă regimurilor comuniste. În discursul de la Parlament, Liviu Dragnea nu s-a putut abţine şi i-a înfierat din nou, cu mânie proletară, pe europarlamentarii care „au votat împotriva României”. Nu, nu împotriva României au votat acei parlamentari, ci împotriva guvernului actual care, printre altele, a mutilat legile justiţiei pentru a-l face scăpat chiar pe Dragnea, cel atât de preocupat de unitatea românilor. 

Şi apoi, ceea ce cu siguranţă ignoră demagogii specializaţi în tirade sforăitoare este că actul istoric pe care îl celebrăm acum s-a săvârşit, în urmă cu o sută de ani, după ce societatea românească fusese divizată, după ce se discutase îndelung în legătură cu alianţele pe care trebuia să le facă ţara şi despre ce a anume se câştiga sau se pierdea prin aceste alianţe. 

Un context istoric excepţional de favorabil a permis într-un final Marea Unire, graţie, desigur, şi inteligenţei diplomaţiei româneşti precum şi elanului patriotic autentic al ardelenilor, basarabenilor şi bucovinenilor. 

Citește comentariul integral al lui Alexandru Călinescu pe platforma de dezbateri Marginalia

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.