„Degusta Italia” 2018, la Bucureşti

DE Răzvan Avram | Actualizat: 01.12.2018 - 09:08
E.S. Marco Giungi - Ambasadorul Italiei la Bucureşti şi Filippo Petz - directorul ICE Bucureşti

Cele mai active agenţii economice de comerţ exterior, la Bucureşti, sunt, fără îndoială, cele ale Franţei şi Italiei, cel puţin în ceea ce priveşte sectorul „food & drink”.

SHARE

Afirmaţia de mai sus este susţinută de nenumăratele evenimente organizate de francezi şi italieni, adevărate oportunităţi pentru a facilita accesul produselor alimentare şi a vinurilor din aceste două ţări pe piaţa românească.

Nu mai departe de săptămâna trecută, pe 20 noiembrie, la hotelul Marshal Garden din Bucureşti, Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior (ICE), a organizat o întâlnire „business to business”, între 20 de producători italieni şi potenţiali parteneri din România. Mini-târgul italian de „food & drink”, sugestiv intitulat „Degusta Italia”, a debutat cu o foarte interesantă sesiune de prezentări. Panelul de speakeri a fost alcătuit din E.S. Marco Giungi (Ambasadorul Italiei la Bucureşti), Filippo Petz (directorul ICE Bucureşti), Iulia Pencea (Consumer Insights Leader - Nielsen), Bogdan Avramescu (Business Developer - KeysFin), Giulio Da Sacco (asociat şi administrator - Grano) şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă: subsemnatul (consultant & blogger de vin).

N-am să vă plictisesc cu multele cifre şi infografice (dealtfel, foarte relevante pentru cei interesaţi de domeniul „food & drink”), prezentate participanţilor de către speakeri, ci voi face doar un rezumat al celor mai pertinente idei desprinse din această sesiune, una mai degrabă tehnică. Cred că rândurile de mai jos vor fi de interes pentru cititorii Newsweek România, cu precădere pentru cei pasionaţi de vin.

Istorie, gastronomie şi vinuri

Acum 100 de ani, vinul făcea parte integrantă din gastronomia românească. Lucrurile s-au schimbat şi, în prezent, berea şi băuturile distilate predomină în preferinţele de consum ale românilor.

România este, istoric vorbind, o piaţă de vin alb, această categorie reprezentând 60-70% din totalul vinului consumat în ţara noastră.

Chiar dacă România are o cultură gastronomică solidă, bucătăria italiană a câştigat foarte mult teren în preferinţele românilor.

În piaţa românească, doar vinurile roşii italiene au notorietate, în special cele din Toscana, Piemonte şi Veneto.

Vinurile albe şi roze italiene sunt mai degrabă necunoscute şi pe nedrept ignorate de către consumatorii români.

Vinurile de import în piaţa românească

Principalul competitor pentru orice importator de vin în România este chiar vinul românesc, care ocupă 70% din totalul pieţii autohtone de vin.

În ceea ce priveşte vinurile de import, cele mai bine reprezentate în România sunt cele din Italia, Franţa şi „Lumea Nouă” (în special cele din Chile, Argentina şi Australia).

Spre deosebire de vinurile franţuzeşti care sunt, de multe ori, cumpărate pentru a fi păstrate sau tezaurizate, cele italiene iau mult mai des calea consumului imediat.

Vinul franţuzesc este perceput ca fiind unul potrivit pentru ocazii speciale, pe când cel italian este mai degrabă legat de consumul curent şi de noţiunea de „joie de vivre”.

Preţul vinului în România

Piaţa românească este foarte sensibilă la preţ, la fel ca şi cea din Germania sau Marea Britanie.

„Preţul optim” pentru o sticlă de vin, în supermarket, este de 20-25 lei (cca. 5 Euro) şi, în magazinele specializate, de 45-50 lei (cca. 10 Euro).

Supermarketul rămâne „regele junglei” în piaţa de vin, cu precădere pe segmentul „low & medium”. Vânzarea de vin în restaurante este în creştere lentă, iar vânzările de vin online devin din ce în ce mai eficiente pe segmentul „medium & premium”.

În loc de concluzii

Piaţa românească de vin are o evoluţie pozitivă, în pofida incertitudinilor economice cu care se confruntă ţara noastră. Cramele româneşti au crescut, în mod vizibil, calitatea vinului, menţinând însă preţuri destul de ridicate, datorită unei presiuni moderate din partea importatorilor. Producătorii români au fost ajutaţi şi de opţiunile consumatorilor, care preferă vinurile autohtone celor din import, chiar dacă acestea din urmă sunt, de multe ori, mai ieftine, la un nivel comparabil de calitate.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2018 NEWS INTERNATIONAL S.A.