VIDEO: Numărul doi în NATO, despre pericolul rusesc și subordonarea Armatei Române

DE Newsweek România | Actualizat: 02.03.2020 - 17:24
Mircea Geoană. Foto Facebook

„Este clar că Federația Rusă continuă să joace un rol, care creează în mod legitim preocupări și măsuri adecvate din partea NATO”, a declarat Mircea Geoană, într-un interviu pentru Europa liberă.

SHARE

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, 61 de ani, vorbește în interviul acordat Europei Libere despre amenințările la adresa spațiului nord-atlantic, despre părerile diferite pe care le au statele NATO în legătură cu temele fierbinți ale momentului, dar și despre timpul necesar mobilizării soldaților Alianței în cazul în care un stat NATO este atacat.

Europa Liberă: Care sunt principalele trei amenințări cărora trebuie să le facă față NATO în 2020?

Mircea Geoană: „Așa cum au reafirmat la Londra liderii Alianței la ultima întâlnire la nivel înalt, pentru NATO rămân două mari provocări. Pe de o parte, acțiunile și activitățile pe care Federația Rusă continuă să le facă de o manieră ostilă, fie că este vorba despre acțiuni de natură hibridă, inclusiv intruziunea în sistemele politice și electorale din lumea occidentală, fie că este vorba de continuarea anexării ilegale a Crimeei și de militarizarea ei.

Este clar că Federația Rusă continuă să joace un rol, care creează în mod legitim preocupări și măsuri adecvate din partea NATO

Terorismul la nivel internațional rămâne o a doua mare și importantă amenințare, dacă ținem cont de instabilitatea creată în nordul Africii, Orientul Mijlociu și până în zona Afganistanului. Sunt zone în care, în pofida succesului important împotriva ISIS Daesh în Irak și în Siria, există riscul de regrupare și trebuie să fim cu toții extrem de vigilenți.

Apoi, ar mai fi apariția noilor tehnologii cu capacitate distructivă.

Progresul tehnologic are o imensă parte pozitivă de progres social și economic, dar are și o dimensiune de securitate la care Alianța Nord-Atlantică se uită cu multă atenție.

Deci, aș spune că adaptarea la problemele legate de noile tehnologii reprezintă un subiect important, la fel și arhitectura globală de dezarmare și de control al armamentelor, care este, iarăși, o zonă importantă în care NATO are un interes predilect natural și permanent”.

Continuarea interviului pe Radio Europa liberă

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -