Senatorul PSD Florian Bodog: plagiator dovedit, predă la o facultate de stat pentru 2.400 € pe lună

DE Petre Bădică | Actualizat: 13.07.2020 - 11:50

Newsweek România a atras și anul trecut atenția că senatorul Florian Bodog, care are un verdict oficial de plagiat, predă la Universitatea din Oradea, finanțată și din fonduri publice. Nu doar că Bodog e încă la catedră, dar salariul lui a crescut.

SHARE

În 2018, Universitatea de Vest din Timișoara a anunțat că fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a plagiat în aproape o treime din teza de doctorat, încălcând standardele de calitate academice.

Raportul experților de la Universitatea din Timișoara arătau că „în teza de doctorat analizată, există un procent de 20,73% similaritate cu alte surse ce nu sunt menționate conform practicilor academice (1.208 rânduri din cele 5.826 rânduri menționate ale tezei de doctorat analizate)“.

Imediat, Florian Bodog a declarat, pentru Newsweek România, că nu a fost înștiințat oficial în legătură cu raportul Universității de Vest iar până atunci nu are nimic de comentat.

Avansat pentru furt

În 31 iulie, 2019, Florian Bodog rămâne în mod oficial fără titlul de doctor în Management după ce Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că și-a plagiat teza de doctorat. Este cea mai mare dezonoare care i se poate întâmpla unui profsor sau cercetător.

Citește și: PSD, postare cu greșeli grosolane de gramatică: "Orban să își de-a demisia"

Ai plagiat, primești o creștere de salariu

Un furt academic este urmat, imediat, de îndepărtarea celui care a comis delictul. La Oradea nu se întâmplă așa. Florian Bodog a beneficiat de o creștere salarială de cîteva sute de euro pe lună și este prorector al Facultății de Medicină a Universității din Oradea

Din ultima delcarație de avere, depusă de Florian Bodog, pe 15 iunie 2020, reiese că, în 2019, Bodog a câștigat de la Universitate din Oradea suma de 138.000 de lei, adică 2.400 euro pe lună.

Un venit mai mare decât cel de la Senat de unde încasează 134.000 de lei. Bodog mai încasează de la Spitalul din Oradea suma de 60.000 de lei.

Din cele trei venituri de la stat, Bodog încasează 5.700 de euro pe lună.

Salariul lu Bodog de la Universitate a crescut anul trecut față de 2018 cu 40.000 de lei pe an.

Într-un răspuns pentru Newsweek România, Departamentul juridic din Universitatea din Oradea notează cu pixul pe marginea solicitării mele: „datele solicitate nu intră sub incidența legii 544/2001.

„De altfel, solicitantul nu invocă ca temei al cererii sale textul acestei legi. Aprecie­rea acestuia că informațiile solicitate sunt de interes public trebuie înțeleasă din punct de vedere etic, moral! Dar cine mai pierde vremea astăzi cu așa ceva?“.

Pe larg despre atitudinea Universității Oradea AICI.

Curg banii de la universitatea de stat

Florian Bodog a fost ministru al Sănătății în perioada 4 ianuarie 2017 – 29 ianuarie 2018. Este senator PSD de șapte ani.

În 2018, a câștigat 21.000 de euro de la Universitatea Oradea și 26.300 de euro ca senator.

A câștigat lunar, de la două instituții de stat, suma de 4.000 euro. În 2017, a câștigat de la Universitatea Oradea suma de 18.000 euro, în 2016 – 21.000 euro, în 2015 – 16.000 euro, în 2014 – 14.000 euro, în 2013 – 12.000 euro. În șase ani, Bodog a câștigat 92.000 de euro de la Universitatea Oradea.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te