Favorita lui Ponta, Corina Dumitrescu, a forțat-o pe decana de la Drept din Cluj să demisioneze

DE Alexandru Pop | Actualizat: 25.09.2020 - 22:38
Corina Dumitrescu/FOTO: hotnews.ro

Decana Facultății de Drept a Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" (UCDC) din Cluj, Anca Georoceanu, și-a dat demisia după ce a acuzat un stil dictatorial de conducere al Corinei Dumitrescu, șefa Senatului UCDC București.

SHARE

Conform demisiei depuse de Georoceanu, document obținut de clujust.ro, motivele actului ar fi, în principal, comportamentul abuziv al conducerii UCDC din București. Sursele clujust.ro arată că principalul factor de presiune a fost Corina Dumitrescu, șefa Senatului Universității.

În 2012, când Dumitrescu a fost propusă de Victor Ponta ministru al Educației, Hotnews îi făcea următorul portret: "Corina Dumitrescu (48 de ani) a fost propusa in aceasta seara de Victor Ponta sa ocupe functia de ministru al Educatiei. Rector al Universitatii private “Dimitrie Cantemir”, Corina Dumitrescu este din iunie 2011 membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea societatii civile.

In 2008, Corina Dumitrescu a fost una dintre propunerile PSD pentru functia de Ministru al Justitiei, propunere respinsa de democrat liberali pe motiv ca nu indeplinea criteriul independentei, fiind sotia unui parlamentar PSD.

Cristina Dumitrescu a fost secretar in Ministerul Justitiei si rector al Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir". Ea este sotia deputatului PSD Cristian Dumitrescu, parlamentar care a fost membru PD inainte de a se inscrie in PSD, parasind tabara democratilor in momentul in care Traian Basescu a preluat presedintia partidului. Sotul sau, deputatul PSD Cristian Dumitrescu, este presedintele Comisiei pentru Invatamant a Camerei Deputatilor.

In 2006, ministrul justitiei de atunci, Monica Macovei, a acuzat un lung sir de demnitari ca ar fi permis intrarea in Notariat, fara examen, a unor magistrati, a unor "acoliti" ai PSD-ului si a unor neveste de lideri PSD, printre care Manuela Mitrea si Corina Dumitrescu. Mai multe detalii aici."

Publicația citată menționa și precizările Corinei Dumitrescu după ce presa a constatat că numele acesteia nu figura la Stanford (menționată drept "Standford") de Dumitrescu în CV.

Corina Dumitrescu a fost acuzată inclusiv de plagiat: "Zeci de pasaje din studiul profesorului Octavian Manolache au fost copiate în cartea lor de soții Cristian și Corina Dumitrescu. Vă prezentăm un exemplu cum cei doi au preluat inclusiv informații greșite, fără să le verifice. Cum încearcă să scape <doamna de la Standford> de acuzația de plagiat: și-a lăsat soțul să preia toată vina asupra lui."

Șefa Senatului UCDC a fost cercetată și pentru incompatibilitate, dar a scăpat de acuzații în urma modificării legii care, astfel, permitea rectorilor să ocupe și funcții publice.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te