Respins cu nota 7,50 fără bani, admis cu nota 5,00 și 6.000 de euro. Legal, la Medicină în România

DE Petre Bădică | Actualizat: 13.09.2020 - 16:35
Universitatea de Medicină și Farmacie București / umfcd.ro

Studenții care au picat examenul de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carola Davila din București sunt declarați admiși dacă scot din buzunar o suprataxă de 6.000 de euro. Mai ciudat e că cei cu note mai mari nu intră, fără bani.

SHARE

Newsweek România a scris, ieri, că un candidat care a obținut nota 5 (minimă - echivalentul a 50 de puncte) la examenul de admitere se poate înscrie la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București. El trebuie să mai plătească o suprataxă de 6.000 de euro.

Instituirea suprataxei s-a făcut cu începerea din anul universitar 2019 - 2020.

Anunțul facultății, AICI.

La Facultatea de Medicină se poate intra cu o notă mai mică cu 2,5 de puncte față de nota (de concurs a) ultimului student admis pe locurile cu taxă.

La aceeași facultate se poate intra cu o notă cu 3 puncte mai mică față de nota ultimului candidat acceptat pe locuri subvenționate de la buget. Desigur, dacă achită o supra taxă de 6.000 de euro.

Supra taxă pentru băiatul lui tata

La „Facultatea de Medicină”, au fost admiși 710 de candidați, ultima medie fiind 8,00. Detalii AICI.

Un număr de 205 de candidați au fost admiși pe locurile cu taxă (în valoare de 9.000 de lei/an). Ultima medie la medicina cu taxa a fost 7,5. Detalii AICI.

După ultimul candidat cu nota 7,50 obținută la concursul de admitere începe șirul celor respinși. Este vorba de o listă pe care se regăsesc în jur de 1.470 de persoane. Detalii AICI

Un 5 e mai mare decât o notă de 7,49

Lucrurile se schimbă pe 7 septembrie 2020 când Universitatea anunță că „În urma ședinței de Senat Nr. 15 din data de 04.09.2020, s-au aprobat solicitările la forma de învățământ cu taxă de 6000 euro”. Detalii AICI

Aflăm alte detalii dintr-un comunicat de anul trecut. „Toate cererile candidaților care au susținut examenul de admitere și au obținut minim 50 de puncte (echivalentul notei 5) au fost aprobate în vederea  înscrierii la programul de studii medicină, forma de finanțare cu taxa 6000 euro”. 

În acest fel, oricare dintre candidații care au obținut note între 5 și 7,5 la examenul de amitere (declarați respinși prin concurs) și dispune de 6.000 euro suprataxă pe an este binevenit la Facultatea de Medicină.

Aici apare și discriminarea

Un candidat picat, prin concurs, cu nota 5, dar care are bani de suprataxă, este admis la Facultatea de Medicină. Un alt student, care a luat la examen o notă mult mai mare - de exemplu 7,49 -, dar care nu își permite achitarea taxei anuale, rămâne respins.

Newsweek România a apelat, în repetate rânduri decanatul, rectoratul, centrala, secretariatul de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară pentru un punct de vedere dar răspunsul a fost același: nu știm cum să vă ajutăm. Doar Departamentul Financiar-Contabil din Universitatea de Medicină a confirmat existența supra taxei de 6.000 de euro și a notei 5 (50 de puncte) minime pentru a intra la Facultatea de Medicină.

Citește și:  Ai luat abia 5 la examen, dar ai 6.000 de euro să plătești? Ai intrat la Medicină. Legal, în România

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te