OFICIAL Vechimea în muncă poate fi plătită retroactiv

DE Andrei Mocanu | 29.09.2020 - 17:26
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

În Monitorul Oficial nr. 883 din 28 septembrie 2020 a fost publicată Ordonanƫa de urgenƫă nr. 163 care aduce două prevederi importante legate de dreptul la pensie, potrivit Mediafax.

SHARE

Prima vizează persoanele care nu au calitatea de pensionar şi care vor să îşi completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie.

Concret, aceste persoane pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale, conform Ziarului Financiar. 

Astfel, până la data de 1 septembrie 2021, aceste persoane pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit modelului prevăzut în anexa la ordonanƫă.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.

Plata se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2021.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te