Deutsche Welle: Reîntoarcerea terorismului antisemit

DE Deutsche Welle | 11.10.2019 - 17:09

În era nazistă se răspândea în Europa, din Germania, genocidalul terorism antisemit. Care a revenit, lovind oraşul Halle. Autorităţile se arată oripilate şi hotărâte să curme fenomenul. Dar nu-s nevinovate sau credibile.

SHARE

Doi oameni au fost ucişi la Halle între altele din cauza stângăciilor autorităţilor în materie de protecţie a cetăţenilor şi de combatere a antisemitismului. Frustrat de incapacitatea sa de a sparge geamurile securizate ale sinagogii din Halle, unde ar fi vrut să omoare zeci de enoriaşi, un negaţionist al Holocaustului a ales în ziua în care în România se comemora Holocaustul să împuşte persoane aflate întâmplător în preajma lăcaşului de cult evreiesc.

A însângerat astfel cea mai sfântă zi a calendarului evreiesc, filmându-şi faptele de ”glorie”. După care şi-a postat pe net înregistrarea, în care asasinul terorist de dreapta afirmă că e de părere că exterminarea evreilor europeni de către hitlerişti n-ar fi avut loc. Şi că evreii ar constitui „rădăcina tuturor relelor”.

Întrucât s-a afişat ca extremist de dreapta solicitând admiraţia altora prin încărcarea „isprăvilor” sale în reţea, mulţi observatorii l-au anexat pe făptaş unei serii similare. Cea din urmă îi include pe islamofobul norvegian Anders Breivik, ca şi pe celălalt ideolog al etnomorfozei, al aşa-zisei „mari substituiri etnice”, care a umplut de sânge moscheile din Christchurch, în Noua Zeelandă.

Merită deci luată în seamă în mod special fapta din Halle? Nu e o simplă repetare, parţial eşuată, a unor tentative similare de asasinat în masă, comise de extremişti în lumea liberă? Ce-o face altfel?

Una din diferenţe rezidă în ţara în care a avut loc. În care atentatele politice au sporit anul trecut cu 20 la sută, ajungând, conform statisticilor, la nu mai puţin de 1800. Alta în caracterul ei antisemit, predictibil şi evitabil. Precum şi în semnalul pe care-l lansează despre aparenta incapacitate a autoapărării sistemului democratic zguduit din temelii de această crimă.

Căci liberala Germanie, o ţară model în materie de asumare oficială a răspunderii pentru Holocaust, s-a mândrit mult timp că nu e Franţa. Şi îi şedea bine să nu fie ca Hexagonul, marcat, din 2006 încoace, de un şir de asasinate antisemite comise de musulmani fanatizaţi, ucigând fără jenă şi oricând evrei, fie ei copii, adolescenţi sau rabini, fie tinere femei sau bătrâne supravieţuitoare ale Holocausului.

La Halle, sursa acestui postbelic orgoliu german a secat. În fapt, limitată doar de miraculoasa incompetenţă a teroristului şi de norocoase defecţiuni tehnice ale armelor lui, vânătoarea de evrei din acest oraş est-german constituie provizoriul final anunţat al cronicii unei îndelungi involuţii.

A derula filmul înapoi ne ajută să detectăm erorile mărunte şi majore condiţionând păcatul vărsărilor de sânge comise în Saxonia-Anhalt în ziua de Yom Kippur, a iertării păcatelor.

De neînţeles, de pildă, e decizia (între timp revocată) a autorităţilor locale şi federale de a nu ţine cont de avertismentele experţilor şi comunităţilor israelite, lăsându-le pe multe, între care şi pe cea din Halle, nepăzite într-o zi de sărbătoare.

Şi mai puţin comprehensibil e lanţul vitual interminabil de nefăcute ale unor oficialităţi germane care nu pierd niciun prilej de a condamna ferm, intern, antisemitismul, dar care îşi decredibilizează propriul demers şi se autodiscreditează permanent, tot optând greşit în raport cu ura pe evrei.

În ziarul berlinez Die Welt, şeful concernului editorial Axel Springer, Matthias Döpfner, jalonează istoria acestor erori şi inadecvări voluntare sau involuntare ale elitei politice, juridice şi culturale germane.  În temeiul lor, Döpfner întocmeşte un memorabil rechizitoriu referitor la sursele a ceea ce autorul, pe drept, consideră a fi un „colaps de sistem”. 

În cauză e, nu în ultimul rând, o vinovată negare a realităţilor şi, în special, a celor care contravin comodului conformism în faţa ideologiei corectitudinii politice. În cauză sunt tăcerea, împăciuitorismul şi laşitatea unui dolce far niente al elitelor în faţa extremismelor care nu sunt de dreapta.

De pildă în faţa mult cocoloşitului fanatism musulman, ignorat sau edulcorat frecvent, deşi include o ură faţă de evrei nu mai puţin asasină decât a neonaziştilor şi a extremiştilor, antisemiţi de regulă şi ei, ai stângii, ce-şi ascund cu grijă iudeofobia îndărătul antisionismului.

Or, lungă nu e doar lista pernicioaselor relativizări, omisiuni de subiecte ”incorecte politic” şi derapaje morale ale unei prese care se fereşte să tematizeze adecvat ce nu-nţelege ori nu-i convine ideologic, dar justifică escamotarea realităţii, pitind-o la umbra unei clamate, dar false irelevanţe.

Nu mai puţin întristător e şirul iresponsabilelor greşeli legislative, poliţieneşti şi judecătoreşti. Nu puţini magistraţi încurajează prin impunitate iudeofobia, lăsând nepedepsiţi de pildă antisemiţi ce încearcă să incendieze sinagogi, dar sunt calificaţi drept „demonstranţi” anti-israelieni.

Ori mângâie pe creştet companii precum Kuwait Airways, care discriminează evrei, refuzându-le transportul aerian, fără să se intervină, fără să li se retragă licenţele germane unor astfel de concerne antisemite.

La fel, sau chiar mai dăunătoare, de vreme ce stârnesc grave confuzii morale şi conferă aparentă admisibilitate extremismului, sunt indiciile de împăciuitorism emise de guvern.

Unul care osândeşte orice formă de iudeofobie, dar se crede îndrituit să slăbească statul de drept, relativându-şi propriile graniţe. Ori să se abţină la ONU de la vot, când nu aprobă rezoluţii condamnând aiurea şi unilateral statul evreu. În răstimp, parte din clasa politică aplaudă, odios, hotărârea preşedintelui Germaniei de a felicita antisemita teocraţie a ayatolahilor iranieni la patru decenii de la revoluţia islamică, în ciuda evidentelor tendinţe teroriste şi ameninţărilor genocidale ale acestui regim extremist.

Pe cine să mire că, în aceste condiţii, antisemitismul ia proporţii, afectând tot mai vădit, pe lângă marginile societăţii germane, şi centrul ei. Că, devenit tot mai virulent, se crede perfect legitim şi se arată din ce în ce mai dispus să intre în acţiune, trecând tot mai lesne şi mai des frontiera dintre teoria urii exprimată pe net şi acţiunea criminală făţişă, precum cea săvârşită la Halle.

Sau că, obosind să tot funcţioneze ca paratrăsnet al sentimentelor de culpabilitate ale urmaşilor naziştilor, fasciştilor, sau legionarilor, în speţă ca ţapi ispăşitori ai antisemitismului secundar al succesorilor foştilor făptaşi, evreii europeni se întreabă iar, tot mai stăruitor, dacă nu e cazul să emigreze, lăsând mult invocata civilizaţie iudeocreştină, care se dezbară, iată, de creştinism, să se descurce şi fără iudei.

Nimic n-ar dezavua Germania postbelică mai rău decât eşecul ei în sfera combaterii antisemitismului. Nimic n-ar afecta-o mai grav decât recrudescenţa unui repatriat terorism antisemit.

Chestiunea, să ne-nţelegem, nu-i priveşte defel doar pe evrei. Ori doar capacitatea de a supravieţui a democraţiei liberale. Ci e şi testul unei civilizaţii aflate iar pe punctul de a se nărui.

Articol scris de Petre M. Iancu pentru Deutsche Welle

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.