Cazurile de agresiune sexuală a minorilor, deseori un strigăt în pustiu

DE Deutsche Welle | Actualizat: 04.07.2021 - 14:33
Cazurile de agresiune sexuală a minorilor, deseori un strigăt în pustiu

Anual, în România peste 100 de minori sunt victime ale violurilor, ceea ce plasează ţara pe primul loc în Uniunea Europeană.

SHARE

Un caz strigător la cer: Fostul primar al comunei prahovene Şotrile, Bogdan Davidescu, condamnat definitiv în toamna anului 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, a câştigat alegerile parţiale organizate duminică, 27 iunie, după ce mandatul obţinut de Davidescu în septembrie 2020 a fost invalidat de instanţă, relatează Agerpres.

Conform DIICOT, în perioada 2016 - 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră, care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi amenințată de primarul infractor că va face publice înregistrări compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj.

Citește și: Ce conține ordonanța care va permite uciderea urșilor: definiția atacului de carnivor mare

Consiliul Europei a estimat în 2020 că în Europa „unul din cinci copii cade victimă unei forme a abuzului sexual“, iar 90% dintre aceste cazuri nu ajung în atenția poliției ori a instanțelor judecătorești, informează într-un comunicat de presă fundația Salvați Copiii, care solicită parlamentului, guvernului și președinției o înăsprire a pedepselor infractorilor condamnați pentru: proxenetism, folosirea prostituției infantile, viol, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor și racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Concomitent cu creșterea cazurilor de viol asupra minorilor au crescut și deciziile instanțelor de judecată care au aplicat pedepse cu suspendare infractorilor.

Anual, în România peste 100 de minori sunt victime ale violurilor, ceea ce ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană.

Deosebit de grav este însă și faptul că 55% dintre adulți justifică contactul sexual fără consimțământ, apreciind că victimele fie sunt consumatoare de droguri sau alcool, fie merg de bună voie în casa violatorului, fie poartă haine provocatoare sau sexy.

Și la acest indicator care măsoară abrutizarea și lipsa de discernământ a unei mari părți a adulților ne plasăm tot pe primul loc în Europa.

În urmă cu trei ani, din toate procesele care s-au judecat pentru „act sexual cu un minor“, doar 25% dintre violatori au fost condamnați la închisoare cu executare, 25% au primit pedepse cu suspendare, iar restul proceselor nu au ajuns la o sentință.

Citește și:  Un avion militar C-130, cu 85 de persoane la bord, s-a prăbuşit pe insula Jolo (Filipine)

Viol cu suspendare

Așa se face că numeroase cazuri prezentate de mass-media în ultimii ani relevă faptul că de multe ori judecătorii au schimbat încadrarea faptelor de viol asupra minorilor, convertindu-le la acte sexuale cu minori. Avocații reușeau să administreze probe cum că minorul a consimțit să întrețină relații sexuale cu individul din boxa acuzaților.

Întrebare: chiar și așa fiind, și există într-adevăr și asemenea cazuri, are o copilă de 11-12 ani discernământul de a se supune de bună voie instinctului morbid al agresorului în schimbul banilor, cadourilor, promisiunilor de orice fel? În plină inocență, copila cu zâmbetul copilăriei nu doar pe față, ci în toată ființa, nu poate privi o brută ca pe un om.

Marea majoritate a victimelor abuzate sexual sunt copii defavorizați, din familii în care urlă sărăcia, copii din familii cu părinții divorțați, copii din familii în care tatăl, dar nu de puține ori și mama, sunt alcoolici, adolescenți și preadolescenți de la casele de copii, rezidenți ai canalelor și ai cartierelor rău famate care au fugit de-acasă și au ajuns victime ale drogurilor sau alcoolului, copii chinuiți de singurătate ai căror părinți lucrează în țările dezvoltate din Europa.

Vânătoarea de copile fără speranță pentru clienții din lumea politică, din lumea afacerilor, din lumea bisericească o fac de cele mai multe ori proxeneții, a căror haită e binecunoscută de beneficiari.

Un proiect de lege votat anul trecut a înăsprit pedepsele și a legiferat ca orice agresiune sexuală asupra unui minor sub 14 ani să fie încadrată ca viol și pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani. Chiar și prin noua legislație, violatorul poate scăpa după executarea a 2/3 din pedeapsa minimă.

Dacă violul este urmat de moartea victimei, pedeapsa va fi de la 9 la 18 ani, prevede aceeași lege. Până acum pragul minim era de 7 ani. Aceleași limite de pedeapsă se aplică și criminalilor. Cu toate modificările, legea înăspririi pedepselor e șchioapă, ca multe alte acte legislative. Nu poți să aplici unui violator care în urma unui viol, deseori în grup, curmă viața unei copile, aceeași pedeapsă ca unui criminal „obișnuit“. Este o crimă împotriva inocenței.

Politizarea conștiințelor și clientelismul sunt bine cunoscute și în cadrul puterii judecătorești, precum în toate instituțiile statului. Dar una e politizarea CFR-ului, de pildă, și alta e mobilizarea politică a nulităților din instituțiile răspunzătoare de protecția copilului.

În toate actele legislative, în presă, în instanțele de judecată, în studiile sociologice și în sondajele de opinie cuvintele uzitate sunt adolescent sau minor sub 14 ani. E desigur o convenție, nu avem de ales, nu i ne putem împotrivi. Dar această convenție e golită de suflet. Toți aceștia sunt copii, cu povestea vieții lor încă neîntinate de brute. Și rămân copii până ce indivizi dezaxați, bolnavi iremediabil pierduți le curmă inocența. Ca o rană de cuțit în pulpa realității.

Inflație de birocrați versus lipsa de asistență psihologică

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) este instituția care ar trebui să preîntâmpine în primul rând violul asupra copiilor.

Marea Neagră are gaze. Degeaba. Resursele, greu de extras din cauza politicii și a costurilor

Profesiunea de credință a acesteia se traduce în faptul că „are responsabilitatea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale specializate, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de a menţine funcţionalitatea socială a persoanei, urmărind reinserţia în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar“.

Iată o mostră a limbii de lemn postcomuniste, cu care instituția se identifică. O instituție stufoasă, cu slujbași, mulți dintre ei, angajați după legea cumetriei, cu șefi sau funcționari necalificați, politizată până-n măduva oaselor ca toate instituțiile publice de altfel. Funcționarii văd și notează în catastif doar efectele, dar sunt orbi la cauzele care le generează.

Lipsa psihologilor în cadrul DGASPC e la fel de acută ca și în sistemul de Educație. Fluența birocratică ține cu dinții de o serie de stipendii care căpușează bugetul de cheltuieli de personal. În această situație, este de la sine înțeles că toate categoriile de copii expuși riscului de agresiuni sexuale nu beneficiază de intervenție psihologică.

Mai mult, copiii violați ar trebui să beneficieze de asistență psihologică din partea statului o lungă perioadă de timp, e vorba de ani și ani, până când trauma suferită se atenuează, astfel ca la maturitate să o poată gestiona. Pe de altă parte, nu am auzit ca funcționarii de la Direcția pentru Protecția Copilului să fie examinați măcar o dată la 2-3 ani pentru a se stabili dacă nu cumva mulți dintre ei fac umbră pământului.

Sunt atâția tineri, dedicați profesiei de ocrotire a copilului, care lucrează în cu totul alte domenii decât în acela pentru care s-au pregătit. Nimeni nu-i cheamă să lucreze în structurile DGASPC. La fel stau lucrurile și cu tinerii psihologi, mulți dintre ei ajungând să se recalifice ca vânzători la supermarket-uri, la McDonald’s, la companiile de telefonie mobilă.

Agresiunile sexuale asupra minorilor nu vor scădea până când pedepsele nu vor fi înăsprite substanțial, iar aceste fapte abominabile nu vor fi sancționate de comunitate în întregul ei, fără ca unii indivizi să găsesacă justificări.

Se știe că chiar pușcăriașii nu numai că îi izolează pe violatori, ci le aplică cele mai crunte pedepse cuprinse în legile nescrise ale închisorilor. Uneori, violatorii sunt mutilați pentru tot restul vieții. 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.