50 de ani de la primul pas pe lună

DE Deutsche Welle | Actualizat: 16.07.2019 - 15:09

În 1969, Neil Armstrong a fost primul om care a păşit pe lună. Evenimentul a fost precedat de o cursă tehnologică strânsă între marile superputeri, SUA şi URSS. O retrospectivă a aventurii spaţiale umane.

SHARE

Istoria misiunilor spaţiale cu echipaj la bord a început în anii 1950. Era o perioadă în care singurele superputeri de atunci - SUA şi Uniunea Sovietică - erau angrenate într-o încrâncenată cursă a înarmării atomice.

Cine ajungea să stăpânească spaţiul ar fi putut să stăpânească întraga lume din punct de vedere militar, se credea pe atunci. Nu trebuie uitat că o rachetă spaţială nu se deosebeşte în esenţă prea mult de o rachetă continentală. În privinţa tehnologiei spaţiale, cea a URSS era substanţial mai avansată decât cea a SUA.

Edwin «Buzz» Aldrin pe lună, pe 20 iulie 1969

Astronautul de mai târziu, John Glenn, fusese pilot de vânătoare în al Doilea Război Mondial şi în războiul din Coreea. În 1957, în calitate de pilot de încercare, el a dus la îndeplinire primele zboruri supersonice ale aviaţiei SUA.

Pe atunci lui nu-i era deloc clar că SUA vor câştiga, într-o bună zu, această competiţie cu rivalul comunist.

„Sovieticii trimiseseră deja rachete în spaţiu, iar ale noastre explodau încă pe rampa de lansare", îşi aminteşte Glenn.

„Aceasta era situaţia în 1957, când ruşii trimiteau în spaţiu satelitul Sputnik.

SUA au lucrat mai încet, dar mai temeinic

Sputnik a fost primul satelit articificial care a existat vreodată. Mai târziu s-a descoperit că nu era cine ştie ce maşinărie complexă. Era o bilă de metal, în interiorul căreia se afla un simplu aparat de radioemisie şi recepţie.

Dar succesul sovietic a şocat opinia publică occidentală şi a mărit presiunile asupra guvernului american de a contracara cumva noua ameninţare din spaţiu. 

„Sputnik a marcat în 1957 începutul erei spaţiale, iar SUA se aflau în urmă", îşi amintea şi Neil Armstrong, care avea să fie, 12 ani mai târziu, primul om care a păşit pe lună.

Citește și A existat cu adevărat aselenizarea?

SUA au răspuns la provocarea URSS cu un satelit propriu mult mai complex, denumit "Explorer 1", iar preşedintele Dwight D. Eisenhower a înfiinţat agenţia spaţială americană NASA. 

Un obiectiv clar: zbor spaţial cu echipaj la bord

Ţelul declarat era acela de a transprota oameni în spaţiu. Într-un discurs, Eisenhower a subliniat: „În faţa noastră se află una dintre cele mai mari provocări pe care şi-a asumat-o vreodată omul modern. Vom dezvolta nave spaţiale pentru a le trimite în spaţiu. Acestea vor culege acolo date ştiinţifice şi vor cerceta sistemul solar. Iar noi ne vom pregăti să trimitem, într-o zi, omul în spaţiu."

Inginerii americani erau încrezători că vor reuşi să atingă acest obiectiv ambiţios. Ei se puteau baza pe Wernher von Braun, un pionier al zborului spaţial, care construise deja rachete şi pentru Germania nazistă. După război, acesta s-a stabilit în SUA împreună cu aproape o sută din cei mai buni colaboratori ai săi şi, dezvoltând programul american de rachete. 

În acea perioadă, societatea americană îl privea pe von Braun ca pe un corifeu al ştiinţei. Abia mai târziu, pe la mijlocul anilor 1970, unii critici au început să pună întrebări legate de trecutul său şi de implicarea sa în crimele de război comsie de nazişti. 

La finele anilor 1950, von Braun era încă scutit de astfel de neplăceri. Pentru el şi echipa sa, important era doar să aibă rezultate mai bune decât concurenţa sovietică.

Cimpanzei sau oameni?

Totuşi, pe 12 aprilie 1961, NASA a avut parte de un şoc: Iuri Gagarin, un cosmonaut sovietic, a fost primul om care a ajuns în spaţiu. Supremaţia sovietică în domeniu era evidentă o dată în plus. „Noi am trimis în spaţiu cimpanzei, iar ei l-au trimis pe Gagarin", povestea ulterior astronautul american Walter Schirra, adăugând: „Am fost total şocaţi".

Între timp, şef la Casa Albă fusese ales John F. Kennedy. La fel ca Eisenhower, şi el era dornic să depăşească URSS în plan tehnologic. Kennedy a afirmat: „Această naţiune ar trebui să se angajeze să atingă înaintea finalului de deceniu ţelul de a trimite un om pe lună şi de a-l aduce înapoi în siguranţă".

Preşedintele a mai declarat, într-un alt discurs: "Noi nu am ales luna fiindcă e uşor de ajuns acolo, ci fiindcă este dificil".

SUA reduc din handicap

Când, pe 5 mai 1961, Alan Sheperd a fost primul american propulsat pe orbită, decalajul dintre URSS şi SUA devenise deja mai mic. NASA se afla evident pe banda de depăşire.

În următorii opt ani a executat de două ori mai multe misiuni spaţiale decât URSS. Totuşi, în 1967, NASA e înregistrat un imens eşec prin explozia unei rachete în timpul unui test la sol, soldată cu moartea a trei astronauţi. 

Incidentul a întârziat cu 21 de luni programul de zboruri spaţiale cu echipaj la bord. Cu toate acestea, în octombrie şi decembrie 1968 a fost înconjurată, în premieră, luna, iar astronauţii i-au putut vedea faţa nevăzută.

Astronautul James Lovell povestea: "În cursul misiunii Apollo 8", am rotit nava spaţială şi am văzut pentru prima dată partea întunecată a lunii. Se afla la doar 60 de mile sub noi şi am privit prin fereastră, cum privesc copii de şcoală în vitrina unui magazin de dulciuri".

Astronauţii misiunii „Apollo 11", de la stânga la dreapta: Neil Armstrong, Michael Collins şi Edwin E. Aldrin

Aselenizarea, un mega-eveniment mediatic

De la survolare şi până la aselenizare n-a mai fost decât un pas. În cadrul misiunii „Apollo 11", astronautul Michael Collins a rămas la bordul modulului orbital, în timp ce Buzz Aldrin şi Neil Armstrong au aselenizat cu ajutorul capsulei supranumite „Vulturul". Când pe 20 iulie 1969, aselenizarea a reuşit, Armstrong şi Aldrin au comunicat centrului de comandă NASA de la Houston: „The Eagle has landed" („vulturul a aterizat").

Nu doar aselenizarea a fost o premieră absolută, ci şi transmisia în direct a evenimentului la televizor. Interesul presei a fost enorm. Peste 2000 de jurnalişti au fost acreditaţi la Cape Canaveral, de unde a fost lansată racheta „Apollo 11", şi la Houston. 

Mijloacele tehnice au funcţionat şi milioane de oameni din întreaga lume au putut vedea cum Neil Armstrong a păşit pe lună, rostind fraza intrată în istorie: „That's one small step for [a] man, one giant leap for mankind." („Acesta este un mic pas pentru un om, dar un salt uriaş pentru omenire."

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.