Festivalul de film Astra se desfășoară în aer liber. În două părți: septembrie și octombrie

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 14.08.2020 - 00:16

Astra Film Festival are loc și anul acesta, doar că ediția a 27-a se va desfășura în aer liber și online. Unele producții vor putea fi accesate și după încheierea perioadei oficiale a festivalului.

SHARE

Astra Film Festival va avea două părți: Astra Film Festival Open Air (4-13 septembrie) și Astra Fim Festival Online (16-25 octombrie).

„Într-o perioadă plină de incertitudini, un lucru a rămas mereu cert: Astra Film Festival va fi prezent și în acest an la întâlnirea cu publicul. Vă invit să începem toamna cu o sărbătoare a cinematografiei și să trecem împreună printr-o experiență unică, la fel de nouă pentru publicul nostru și pentru noi, organizatorii”, a declarat regizorul Dumitru Budrala, director fondator al festivalului.

ASTRA FILM FESTIVAL OUTDOOR se va desfășura în perioada 4 - 13 septembrie, în aer liber: la Muzeul Astra și în Centrul Istoric al Sibiului, care vor lua locul sălilor de cinema. Astra Film Festival Outdoor va include proiecții de film, întâlniri cu autorii, discuții , programe speciale și concerte.

ASTRA FILM FESTIVAL ONLINE se va desfășura între 16 - 25 octombrie prin intermediul platformei festivalului, care va găzdui o parte din filmele aflate în programul oficial.

Unele producții vor putea fi accesate și după încheierea perioadei oficiale a festivalului. AFF ONLINE va găzdui și un program dedicat industriei, care va cuprinde o serie de activități cu desfășurare în mediul virtual.

„Contextul actual ne-a dovedit că fără artă și cultură suntem mai săraci și mai triști, iar filmul documentar are darul de pătrunde în intimitatea experiențelor umane și de a stabili conexiuni cu lumea, depășind bariere geografice, culturale, etnice, rasiale sau religioase. Se plasează în avangarda explorării prin artă a problematicilor complexe ale existenței. Filmul documentar sau cinematografia realității deschide orizonturi către cunoașterea altor civilizații și culturi și, implicit, către toleranță”, a mai declarat Dumitru Budrala.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te