Starea de urgență aduce o premieră pe piața auto: BMW și Kia extind garanția mașinilor

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 08.04.2020 - 13:55

Cum Starea de Urgență impusă din cauza pandemiei de COVID-19 a limitat posibilitățile de deplasare, iar siguranța clienților și a angajaților din reprezentațe este importantă, BMW și Kia au decis să extindă programele de garanție și service care expirau în această perioadă.

SHARE

În ordine alfabetică, BMW Group România a anunțat extinderea automată a programelor de garanţie şi service, care au expirat sau expiră după data de 16 martie, până pe 31 mai, precum și dezvoltarea unei serii de măsuri și servicii pentru susţinerea mobilității clienţilor. Iar Kia Motors Corporation, prin distribuitorul oficial Kia Romauto, a extins perioada de acoperire a garanției automobilelor Kia din România ale căror garanții au expirat sau expiră între 1 februarie și 30 aprilie 2020 până la date de 30 iunie.

BMW a precizat că extinderea programelor de garanție și service, inclusiv Basic Service Inclusive, Service Inclusive sau Repair Inclusive, se aplică doar perioadei de timp, limitările de kilometri rămânând neschimbate. Astfel, clienţii au posibilitatea să pregătească ieşirea din garanţie şi să facă noi programări în service pentru verificări ale automobilului sau remedierea unor eventuale probleme.

Tot în contextul mobilității în timp de pandemie, de săptămâna trecută, BMW România a inițiat un program de preluare şi predare a automobilelor de la/la client fără contact și a anunțat că deja au fost oferite 59 de servicii de transport în primele cinci zile, cu o creştere importantă pe final de săptămână, pe măsură ce serviciul a devenit cunoscut. Dacă pentru luni şi marţi s-au înregistrat 5, respectiv, 4 comenzi, numărul acestora a crescut la 14, 20, respectiv 16, pentru zilele de miercuri-vineri. Pentru maximum de transparență și operativitate, clienților li se furizează un deviz digital din service, cu explicații video personaliate.

Fără legătură cu pandemia, din această lună, programul Mobile Service poate fi activat în Romania și de cei care au important o mașină second hand și merg pentru prima oară la un dealer al mărcii. Asistenţa rutiera poate fi apelată în trei moduri, din meniul Connected Drive al automobilului, din aplicaţia BMW Connected sau telefonic, iar sistemul comunică automat poziția GPS a mașinii, pentru a facilita intervenția sau preluarea maşinii pe platformă, în caz de defecţiune sau accident.

Clienţii au garantată asistenţă rutieră prin serviciul Mobile Care, valabilă pentru maşinile având maximum 10 ani vechime şi al caror schimb de ulei este efectuat în atelierele BMW / MINI din România, conform indicaţiilor producatorului. Asistenţa rutieră este gratuită în caz de defecţiune. Pentru automobilele achiziţionate noi din România, în cazul unui accident, Mobile Care asigură şi tractarea la dealerul preferat – serviciu valabil pe teritoriul României.

Kia Promise

Cu tot mai multe țări și companii care își iau măsuri de precauție pentru a contracara pandemia COVID-19, programul ”Kia Promise” are scopul de a ajuta clienții care pot fi în imposibilitatea de a se deplasa într-un service Kia în această perioadă pentru reparații acoperite de garanție. De asemenea, programul vine în sprijinul clienților care nu-și pot aduce automobilul în service pentru efectuarea reviziilor conform planului de mentenanta în timpul stării de urgență la nivel național.

Programul ”Kia Promise” acoperă 142 țări la nivel mondial și toate automobilele ale căror garanție originală Kia expiră între 1 februarie și 30 aprilie. Programul extinde garanția tuturor automobilelor eligibile până la 30 iunie 2020. Acesta include toate țările din Europa,  țările EFTA (European Free Trade Area) unde Kia oferă garanția de 7 ani sau 150.000 de kilometri.

„Prin extinderea garanției cuprinzătoare Kia ce acoperă automobilele clienților care pot fi afectați de pandemie, Kia Motors speră că aceștia vor avea mai puține griji în această perioadă.  Misiunea noastră este să ajutăm la atenuarea tuturor grijilor pe care clienții noștri le pot avea despre întreținerea automobilelor lor în perioada de distanțare socială”, a declarat Sangdae Kim, vice-președinte senior și Șeful Diviziei Global Customer Experience al Kia Motors Corporation.

Kia Motors consideră că la nivel global, peste 500.000 de clienți ar putea beneficia de extinderea garanției prin programul ”Kia Promise”.

Ford ”Door-to-Door”

Tot pe fondul pandemiei cu noul coronavirus, de la începutul lunii aprilie, Ford România a lansat serviciul ”Door-to-Door”, în cadrul campaniei #StămAcasă. Acest serviciu presupune preluarea mașinii de acasă / sediul clientului și returnarea ei de către consilierii service Ford. Mai mult, serviciul cuprinde și efectuarea unui rezumat video despre operațiunile necesare, prin intermediul aplicației Video Check, precum și igienizarea mașinilor. Astfel, Ford se asigură că autoturismele și autoutilitarele sunt predate în siguranță după intervențiile în service.

În timpul preluării/reparării/livrării vehiculului, se folosesc mănuși de unică folosință, mască de protecție precum și folii de plastic pentru volan și scaune. Elementele mașinii expuse la atingere se dezinfectează cu agenți speciali, aprobați de Ministerul Sănătății.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te