Ramona Strugariu: România nu se va schimba singură. O vom schimba noi

DE Newsweek România | Actualizat: 14.05.2019 - 13:24

În noiembrie 2014, am stat 17 ore în fața Ambasadei României de la Bruxelles, pentru a mă asigura că fiecare dintre miile de oameni aflați acolo își va exercita dreptul la vot.

SHARE

Când ultimul om care a votat a părăsit incinta ambasadei, am realizat că România nu se va schimba singură. O vom schimba noi.  Europa este de partea celor cinstiți și drepți, dar victoria celor cinstiți și drepți nu va putea fi posibilă fără implicare.

România a ales Uniunea Europeană ca spațiu de dezvoltare și afirmare - un spațiu al libertății, securității și justiției, iar România poate și trebuie să capete o importanță tot mai mare în acest club doar printr-o foarte bună reprezentare a țării în instituțiile europene. Dar mai ales în Parlamentul European, principala instituție politică a UE.

Este momentul să schimbăm modelul de reprezentare a țării noastre în Parlamentul European. Nu suntem dezavantajați, marginalizați, ignorați. Suntem prost reprezentați de oameni care nu au pregătirea necesară și motivația adecvată – cea a intereselor naționale, europene, cetățenești.

Românii vor câștiga în mine un europarlamentar care are următoarele priorități:

1. Statul de drept și justiția în România și în UE legislație europeană eficientă antifraudă, anticorupție, anti-spălare de bani, cooperare judiciară transfrontalieră optimă; acces rapid la beneficiarii reali în cazul firmelor cu acțiuni la purtător; încurajarea măsurilor naționale de tipul interdicției de a accesa bani publici sau interzicerea temporară de a candida sau ocupa demnități publice în ceea ce îi privește pe condamnații definitiv în cazuri de corupție, spălare de bani și fraudă majoră; condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept într-o formulă care să afecteze cât mai puțin oamenii.

2. Independența presei, o societate civilă puternică, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale

BANI: înființarea unui fond permanent care să permită finanțarea independentă a jurnalismului de investigație și a ONG-urilor cu focus pe informare, educație civică, combaterea știrilor false și a dezinformării;

PROTECȚIE: legislație europeană care să protejeze jurnaliștii și avertizorii de integritate de agresiuni, procese abuzive, presiuni politice sau amenințări de orice fel.

3. O Românie într-un spațiu Schengen solid și funcțional, o Europă sigură

4. Banii publici europeni – mecanisme de gestiune și control

un sistem de control și raportare periodică în cazul finanțărilor acordate; banii publici nu mai trebuie să finanțeze proiecte precum trenurile către satul natal al lui Viktor Orban sau afacerile de tip Tel Drum;

un sistem de misiuni comune BUDG - CONT ale Parlamentului European în statele membre, de cel puțin două ori pe an, cu focus pe rezultate și stadiul de implementare a finanțărilor, misiuni care să includă experți independenți și ale căror rapoarte și concluzii să fie publice.

CV Ramona Strugariu

La 20 ani eram cel mai tânăr coordonator de echipă al unei organizații internaționale cu sediul în Statele Unite, cu statut consultativ ONU, care desfășura activități de voluntariat pentru programe de dezvoltare în 37 de țări, pe 4 continente.

Locuiesc de 9 ani la Bruxelles, iar în ultimii aproape 4 ani mi-am desfășurat activitatea profesională în Parlamentul European, ca șefă de cabinet și consilieră a unui eurodeputat român.

Am gestionat dosare complexe, cuprinzând măsuri legislative de combatere a corupției, terorismului, marii infracționalități transfrontaliere și spălării de bani, controlul bugetar eficient al banilor europeni sau aderarea României la spațiul Schengen și siguranța frontierelor externe ale Uniunii Europene.

În noiembrie 2015 i-am scris comisarului european Vytenis ANDRIUKAITIS, responsabil pentru sănătate și siguranță alimentară, cu o solicitare de sprijin pentru răniții de la Colectiv.

Mi-a răspuns că Europa pune la dispoziția României 80 de locuri pentru mari arși în spitalele din UE.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.