Cristian Ghinea: Am luptat împotriva corupției și voi continua lupta și ca europarlamentar

DE Newsweek România | Actualizat: 20.05.2019 - 17:52

Fondator al Centrului Român de Politici Europene, consilier de stat pentru afaceri europene, ministru al Fondurilor Europene. Aceasta este expertiza pe care Cristian Ghinea vrea să o ducă la Bruxelles.

SHARE

Newsweek România: De ce ați decis să candidați pentru Parlamentul European pe 26 mai?

Cristian Ghinea: Alegerile europarlamentare din mai 2019 sunt primul test electoral major după 2 ani de proteste în stradă. Alianța 2020 USR PLUS va fi alternativa în care românii pot avea încredere că reprezintă soluția pentru toate ciclurile electorale din România, până la alegerile parlamentare din 2020.

Candidez la europarlamentare pentru că am priceperea, anvergura publică și entuziasmul să contribui la a face din Alianța 2020 USR PLUS o forță și la nivel european.

Care sunt direcțile pe care le vei urmări ca europarlamentar?

Voi urmări temele pe care am lucrat ca director al Centrului Român de Politici Europene, ca ministru al Fondurilor Europene și consilier de stat pe afaceri europene, dar și ca deputat în Parlamentul român.

Sunt teme care țin de guvernarea europeană în sens larg: întărirea României ca actor european serios și schimbarea internă profundă.

  • Anticorupție
  • Fonduri UE
  • Debirocratizare
  • Anti-sărăcie, abandon școlar și dezvoltare rurală
  • România – stat serios, ancoră a valorilor europene în regiune

Anticorupția rămâne un subiect fierbinte în România, după doi ani de asalt asupra justiției din partea coaliției PSD-ALDE. Cum veți acționa din Parlamentul European în acest sens?

Am luptat împotriva corupției și voi continua lupta și ca europarlamentar. Am fost unul dintre susținătorii la Bruxelles ai unui mecanism anticorupție aplicabil tuturor statelor membre UE și am lucrat ca expert în proiecte europene anticorupție.

Voi continua munca în această direcție: mecanismul paneuropean trebuie aplicat egal și serios tuturor statelor membre. Până atunci, mecanismul MCV trebuie să rămână barometrul după care ne orientăm.

Absorbția de fonduri europene rămâne deficitară în România, o țară care are nevoie disperată de infrastructură: rutieră, de educație, de sănătate. Cum veți acționa pentru îmbunătățirea gradului de absorbție?

În următorul exercițiu financiar post-2020, Fondurile de coeziune se vor schimba.

Avem nevoie de o implicare mai eficientă din partea Bruxelles-ului în cheltuirea acestor fonduri – în termeni de strategie, consultanță, implementare. Un europarlamentar cu greutate politică și expertiză în domeniu poate mișca lucrurile în această direcție.

România este una dintre ultimele țări din UE în ceea ce privește digitalizarea administrației publice. Ca și în cazul luptei împotriva corupției, UE poate juca un rol esențial în modernizarea administrației românești – numai cu presiune de la Bruxelles vom putea determina decidenții politici de la București să iasă din amorțeală și să ne ducă pe noi, cetățenii, în era modernă, digitală. Asta pentru că UE dă bani pentru reformarea administrației, digitalizare și debirocratizare.

În plus, România, una dintre țările UE cu cea mai ridicată rată a sărăciei în rândul populației, a eșuat în implementarea celor mai multe obiective din programul Agenda Europa2020.

Ca ministru al Fondurilor Europene, am lansat numeroase linii de finanțare care să susțină măsurile Pachetului Anti-Sărăcie, strategie elaborată de o echipă pe care am coordonat-o.

USR, în special, a fost criticat pentru că nu ar avea politici pentru cei săraci. Programul electoral pentru europarlamentare al Alianței USR PLUS conține propuneri consistente pentru mediul rural.

Dezvoltarea clasei de mijloc din mediul rural este un alt obiectiv pe care România trebuie să îl urmărească pentru a combate eficient sărăcia.

Un europarlamentar cu expertiză și anvergură poate urmări și conecta dezbaterea de la Bruxelles cu realitatea din România și influența modul de implementare în România a deciziilor de acolo. Am făcut asta ca expert independent încă din 2013 și sper să o pot face din postura de europarlamentar.

Tot în programul electoral, Alianța 2020 are un capitol consistent despre relația cu Republica Moldova. Ce înseamnă concret acest lucru?

Relația cu Republica Moldova este una esențială pentru noi, o parte a națiunii române trăiește în afara UE. Voi milita în Parlamentul European pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și lupta cu regimul oligarhic instalat acolo. Voi susține promovarea legislației Magnițki la nivel european, pentru ca disidenții să aibă sprijinul necesar să se opună dictaturii.

CV Cristian Ghinea

După intrarea României în UE am studiat la London School of Economics politici europene. Imediat după absolvire, am revenit în România și am fondat Centrul Român de Politici Europene, un think-tank de afaceri europene.

Timp de 6 ani, CRPE a fost munca și obsesia mea, am implementat o serie de proiecte câștigate întotdeauna transparent și competitiv.

În 2015 am acceptat propunerea de a fi consilier de stat pentru afaceri europene și m-am luptat cu birocrația și sărăcia din România.

Am conceput și început aplicarea unui pachet anti-sărăcie. Am pus pe roate prima Comisie de Tăiat Hârtii, care a avut ceva succes, mai puțin decât aștepta societatea, dar mai mult decât a vrut să ne permită birocrația, pe care am obligat-o să accepte modificări.

Am coordonat pachetul „Clasa de Mijloc la Sate“ care trebuia să aplice corect în România reforma politicii agricole comune a UE.

A urmat mandatul de ministru al Fondurilor Europene, de doar 6 luni. În acest timp am reușit să lansez cel mai mare program de reducere a abandonului școlar, „Școală pentru Toți“– 193 milioane euro din fonduri UE –, am restabilit un sistem informatic aflat în colaps, am demascat mafia care căpușa fonduri europene, am schimbat logica fondurilor europene – dinspre seminarii și tocat hârtie spre proiecte concrete. În 2016 m-am alăturat
start-up-ului politic USR și astfel am ajuns în Parlamentul României unde sunt membru al Comisiei de Afaceri Europene și al Comisiei de Agricultură.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.