MAREA BRITANIE / Populiștii lui Farage câștigă fără drept de apel

DE Alexandru Pop | Actualizat: 27.05.2019 - 07:38
Nigel Farage Foto: Guliver / Getty Images

Partidul Brexit, condus de populistul eurosceptic Nigel Farage, a obţinut, potrivit estimărilor, 31,7% din voturi la alegerile europene din Marea Britanie, după numărarea voturilor din trei sferturi dintre districtele electorale, relatează BBC.

SHARE

Liberal-democraţii (LibDem) au ieşit pe locul al doilea, cu 20,5% din voturi, în timp ce Partidul Laburist ocupă locul al treilea, cu 13,6 % din sufragii.

Partidul Conservator al Theresei May a obţinut doar 9,2% din voturi, o scădere de 15% faţă de precedentul scrutin european.

Nigel Farage a anunțat că vrea ca echipa sa să fie implicată în negocierile pentru Brexit şi că se pregăteşte pentru alegeri generale, relatează Reuters.
 
”Dacă nu plecăm pe 31 octombrie, atunci scorul pe care l-aţi văzut astăzi pentru Partidul Brexit va fi repetat la alegerile generale şi ne pregătim pentru acest lucru", a adăugat el.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.