Vești proaste pentru conspiraționiști: în 19 localități din România, tehnologia 5G este funcțională

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 23.09.2020 - 12:44
În SUA, antenele 5G sunt incendiate de adepții teoriei conspirațiilor/ FOTO: go4it.ro

Țintă a teoriilor conspirațiilor în ultima vreme, tehnologia 5G este deja disponibilă în România. Țara noastră se numără chiar printre primele state membre ale Uniunii Europene în care operatorii de comunicații oferă servicii 5G. Totuși, terminalele 5G sunt foarte raredeocamdată.

SHARE

Peste tot în lume, oamenii protestează în stradă față existența și extinderea rețelelor de tehnologie 5G. În SUA, releele 5G sunt incendiate de adepții teoriei conspirației, care cred că această tehnologie este responsabilă pentru răspândirea noului coronavirus.

Proteste anti-5G au fost organizate și vor mai avea loc. În majoritatea cazurilor, ele sunt legate de propaganda rusă, țară care, pentru că se află mult în urma SUA și China din punct de vedere tehnologic, încearcă să ostilizeze societățile pe tema tehnologiei 5G, pentru a împiedica cele două mari puteri să își extindă rețelele.

Din păcate pentru adepții teoriei conspirației, România se numără deja printre țările în care operatorii de comunicații oferă servicii 5G.

„Orange România S.A., RCS&RDS S.A. și Vodafone România S.A. au lansat deja în România, încă de anul trecut, servicii de comunicații electronice bazate pe tehnologia 5G, țara noastră fiind a treia din Europa unde s-a întâmplat acest lucru, după Spania și Italia”, precizează un răspuns al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor intrat în posesia Newsweek România.

Astfel, potrivit datelor aflate la dispoziția ANCOM și disponibile în iunie 2020, serviciile 5G erau disponibile comercial în București, precum și în 9 municipii și 5 orașe, după cum reiese din tabelul de mai jos:

De asemenea, acoperirea 5 G era disponibilă și în 4 zone rurale din imediata vecinătate a localităților de mai sus, după cum urmează:

Companiile sus-menționate folosesc frecvențele radio de care dispun în prezent, având în vedere că licitația pentru frecvențele 5G este în plină desfășurare. Potrivit, Ministerului Comunicațiilor, licitația este planificată să se finalizeze în ultimul semestru al acestui an.

Până la organizarea licitației mai este necesară parcurgerea câtorva pași:

- adoptarea documentației de către ANCOM,

- stabilirea și adoptarea de către Guvern a prețurilor de pornire și a calendarului achitării acestor taxe,

- transpunerea în legislație a Memorandumului de înțelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G, semnat de către Guvernul SUA și Guvernul României,

- punerea în aplicare a setului de instrumente (Toolbox-ul 5G) privind cerințele de securitate a rețelelor, adoptat recent de către Comisia Europeană.

De menționat că ANCOM măsoară permanent nivelul intensității câmpului electromagnetic, prin intermediul senzorilor ficși și mobili, în preajma spitalelor, școlilor și a locurilor aglomerate, a instituțiilor publice. „Rezultatele sunt semnificativ sub limite, în marea majoritate a cazurilor chiar de câteva sute de ori sub limite”, precizează ministerul de resort.

Citește și:

Despre tehnologia 5G și teoriile conspirației, cu Cristian Presură. La Newsweek LIVE

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te