România absentează pentru prima dată, din 1980, de la World Travel Market din Londra

DE Edi Neagu | 18.10.2021 - 11:30
România, ocolită de turiști. FOTO: Pexels.com

Turiștii străini și-au anulat călătoriile în România, din cauza Covid, avertizează agenții de turism.

SHARE

România lipseşte, pentru prima oară după anul 1980, de la World Travel Market (Londra), al doilea cel mai mare eveniment expoziţional de turism din lume, potrivit Asociaţiei Incoming Romania, citat de adevarul.ro.

Asociaţia Incoming Romania solicită premierului înfiinţarea de urgenţă a unui organism profesionist şi independent care să coordoneze promovarea României, a unei Organizaţii de Management al Destinaţiei.

"Pentru prima oară după anul 1980, destinaţia România lipseşte de la World Travel Market (Londra), al doilea cel mai mare eveniment expoziţional de turism din lume. Solicităm prim-ministrului înfiinţarea de urgenţă a unui organism profesionist şi independent care să coordoneze promovarea României, a unei Organizaţii de Management al Destinaţiei. O ţară dăruită cu frumuseţe fără seamăn şi peisaje de vis, cu un potenţial turistic extraordinar, îşi pierde şi bruma de turişti străini care o vizitau anual în faţa noului val Covid 19, dar mai ales din cauza nepăsării grave a celor care trebuiau să aibă grijă de turismul românesc", arată Asociaţia Incoming Romania, într-un comunicat.

CITEȘTE ȘI: Mama anti vaccinistului Răzvan Constantinescu este „între viață și moarte” din cauza Covid 19

Odată cu intrarea României pe lista roşie a incidenţei cazurilor de Covid 19 şi creşterea alarmantă a deceselor din cauza acestei boli, cei câţiva turişti străini care aveau de gând să vină în România în această toamnă au anunţat agenţiile de turism şi unităţile de cazare că renunţă la ţara noastră în favoarea unor destinaţii mai sigure şi mai cunoscute, spun reprezentanţii asociaţiei. "Lovitura este una extrem de dureroasă pentru tur-operatorii români de incoming, pentru unităţile de cazare şi de alimentaţie care se chinuie să supravieţuiască de la o zi la alta într-o industrie haotică, lipsită de reglementări sau de coordonare.

Turismul în general, dar mai ales cel de incoming a devenit un sector al nimănui, ignorat cu totul de un guvern în care nu numai că nu mai există un minister care să-l coordoneze, dar, mai grav, nu mai există niciun departament, nicio direcţie sau măcar o persoană însărcinată oficial. Cu alte cuvinte, turismul românesc a decedat oficial", adaugă ei.

CITEȘTE ȘI: Costurile COVID: 1.000 de lei pentru o formă ușoară, 10.000 de euro pentru fiecare pacient la ATI

Mai mult, site-ul oficial de prezentare, www.romania.travel este total nefuncţional pentru că nu a mai înnoit nimeni domeniul de internet

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te