Mărturia româncei devenită imaginea sistemului de sănătate britanic: Emigrezi din cauza corupției

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 10.08.2020 - 20:02
Claudia Anghel a devenit imaginea NHS, la aniversarea de 72 de ani a instituției.FOTO: AP

Moașa Claudia Anghel, devenită imaginea sistemului de sănătate britanic, spune că principalul motiv pentru care a emigrat din România este corupția. Într-un interviu acordat AP, românca spune că în Marea Britanie se bucură de respect.

SHARE

„Salariile fac diferența, dar pentru mine diferența mai mare o face mediul de lucru. Este vorba despre respectul acordat cadrelor medicale și respectul acordat pacienților - acest respect reciproc. Nu emigrezi pentru că nu ai bani, emigrezi ca să eviți corupția. Mici urme de corupție se găsesc peste tot, dar în România corupția este la un alt nivel”, povestește Claudia Anghel, moașa care a devenit imaginea NHS, la aniversarea a 72 de ani de existență, într-un interviu acordat Associated Press (AP)

Întrebată de jurnalistul AP dacă s-ar întoarce în țară, Claudia Anghel, care lucrează în Marea Britanie din 2012, spune că nu s-ar întoarce în România „pentru că aici am ce vreau. În România, nu poți deveni orice îți dorești, ca aici. Cineva trebuie să schimbe sistemul, pentru ca oamenii să vrea să rămână acolo. Regulile nu sunt la fel pentru toată lumea”, mai spune aceasta. 

Recent, tatăl femeii, care locuia la Călărași, a murit, iar ea și-a reamintit cum este sistemul de sănătate românesc. 

„Am fost privită de sus și tratată cu aroganță de personalul medical de acolo”, mai povestește femeia, în interviul acordat AP.

„Mi-aș dori să se schimbe ceva în sistemul românesc, dar nu sunt convinsă de acest lucru. Nu, mulțumesc, nu o să fiu moașă în România”, adaugă Claudia Anghel, care lucrează la spitalul din Conventry. 

“I wish something would change with the Romanian system, but I am so sure it’s not going to change,” she said. “No thanks, I will not be a midwife in Romania.”

Agenția AP reamintește că în topul Transparency International privind corupția România se află pe locul 70 din 180 de țări. 

Citește și: O româncă, imaginea sistemului britanic de sănătate. Fotografia ei, pe panourile din Marea Britanie

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te