Alertă de război, cu țintă Kievul. Șefii armatei britanice, la Moscova

DE Adina Mutăr | Actualizat: 12.02.2022 - 16:07
alerta de razboi/foto: national interest

Noile informații obținute de serviciile de informații occidentale arată că Rusia este pregătită să lanseze un atac înainte de încheierea Jocurilor Olimpice din China, au declarat surse apropiate de Casa Albă pentru CNN. Oficialii SUA au intensificat dramatic avertizările.

SHARE

SUA și aliații săi au noi informații care sugerează că Rusia ar putea lansa un atac asupra Ucrainei chiar înainte de sfârșitul Jocurilor Olimpice, au declarat pentru CNN mai multe surse familiare cu chestiunea.

Evaluările anterioare indicau că este puțin probabil ca Rusia să acționeze asupra Ucrainei până după încheierea Jocurilor Olimpice, la 20 februarie.

Oficialii Administrației Biden au intensificat dramatic avertizările publice pentru cetățenii americani din Ucraina în ultimele 24 de ore.

Însuși președintele american a cerut joi americanilor din Ucraina să părăsească țara imediat, avertizând că „lucrurile ar putea s-o ia razna rapid” în regiune.

„Cetățenii americani ar trebui să plece acum”, a spus Biden într-un interviu cu Lester Holt de la NBC News.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că o invazie rusă a Ucrainei „ar putea începe în orice moment”, inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, iar Statele Unite continuă „să vadă semne foarte tulburătoare ale escaladării Rusiei, inclusiv noi forțe care sosesc la granița cu Ucraina.”

Kievul se numără printre țintele identificate în planificarea rusă, au declarat trei surse familiare cu noile informații pentru CNN.

Administrația Biden va declasifica unele dintre aceste noi informații vineri seara.

Președintele Biden a avut un apel cu NATO și aliații europeni pentru a discuta despre cele mai recente informații, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru CNN.

Biden s-a alăturat, de asemenea, la o întâlnire a consilierilor săi de top pentru securitate națională, joi seară, în Sala de Operațiuni a Casei Albe, pentru a discuta despre criză, a declarat o persoană familiară cu întâlnirea.

Cetățenii străini avertizați să plece

Cetăţenii britanici au fost sfătuiţi să nu călătorească în Ucraina, iar cei care se află în ţară ar trebui să plece, potrivit unei actualizări privind sfaturile de călătorie ale Ministerului de Externe de vineri.

„Cetățenii britanici din Ucraina ar trebui să plece acum, cât timp sunt încă disponibile mijloace comerciale”, a comunicat ministerul.

„Din ianuarie 2022, acumularea forțelor ruse la granițele Ucrainei a crescut amenințarea unei acțiuni militare”, se arată în comunicat.

Ambasada Marii Britanii la Kiev va rămâne deschisă, dar „nu va putea oferi asistență consulară personală”.

Avertizarea include și sfaturi pentru cei care preferă să nu părăsească Ucraina, „să „rămînă vigilenți din cauza potențialelor operațiuni de luptă, să păstreze planurile de plecare sub control constant și să se asigure că documentele de călătorie sunt la zi”.

 

Citește și

SURSE Președintele SUA: Rusia ar putea ataca Ucraina în orice moment. Putin e decis

Situația din Ucraina se precipită. Casa Albă: Americanii să părăsească Ucraina în 48 de ore

 

Ministerul de Externe al Japoniei a transmis cetățenilor japonezi din Ucraina că „situația continuă să fie imprevizibilă”.

„Deși au existat eforturi diplomatice din partea țărilor implicate, există o posibilitate tot mai mare ca situația să se deterioreze rapid. Din acest motiv, alerta pentru Ucraina în întregime  a fost ridicată la Nivelul 4", a comunicat ministerul.

Guvernul sud-coreean și-a ridicat nivelul de alertă de călătorie pentru Ucraina la 4, cel mai înalt nivel, interzicând călătoriile în Ucraina și ordonând evacuarea cetățenilor săi din țară, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe din Coreea de Sud, vineri.

Alerta de Nivel 4 intră în vigoare sâmbătă, ora 17:00. ora Ucrainei.

Ministerul a spus că aceasta este o măsură preventivă în cazul în care situația locală se înrăutățește rapid în Ucraina.

În Ucraina, vineri, se aflau 341 de cetățeni sud-coreeni, se arată în comunicat.

Marea Britanie presează Moscova

Șeful Statului Major al Apărării din Regatul Unit, Tony Radakin, s-a întâlnit vineri la Moscova cu șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri Gherasimov, a declarat ambasadorul Rusiei în Regatul Unit, Andrei Kelin, într-un interviu acordat BBC.

Potrivit ambasadorului, secretarul de stat pentru Apărare al Marii Britanii, Ben Wallace, și șeful statului major al Apărării britanic, Tony Radakin, vor purta discuții separate cu colegii ruși pe probleme militare.

Wallace s-a întâlnit și cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, prima întâlnire după 2013.

Vorbind la o conferință de presă la Moscova, după discuțiile cu ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, pe fondul tensiunilor dintre Rusia și Occident privind Ucrainei, Wallace a declarat: „Am auzit clar de la Guvernul rus că nu au intenția de a invada Ucraina”.

Regatul Unit va analiza acțiunile care susțin asigurările Rusiei că Moscova nu va invada Ucraina, a spus Wallace.

„Când spun că nu vor invada Ucraina, vom lua asta în serios, dar, după cum am mai spus,  vom urmări și acțiunile care însoțesc declarația”, a declarat acesta.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.