Nelu Tătaru: Nu va fi stare de urgență, nu se amână începerea anului şcolar și nici alegerile

DE Elena Andrei | Actualizat: 18.07.2020 - 22:17

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, că autorităţile centrale nu iau în calcul, în momentul de faţă, nici amânarea începerii noului an şcolar, nici a alegerilor locale din luna septembrie.

SHARE
Scenariile luate în calcul împreună cu Ministerul Educaţiei prevăd începerea anului şcolar pe 15 septembrie.
„În acest moment, nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor. Evoluţia ulterioară ne va da şi măsura unor restricţii sau a altora", a afirmat Tătaru, într-o vizită de lucru la Botoșani.
 
Totodată, ministrul Sănătăţii a respins şi ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri cu virusul COVID-19.
 
„Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare ce, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintelui României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere", a adăugat Tătaru.

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, sâmbătă, o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati" Botoşani. El s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe și împreună cu cadrele medicale de aici au vizitat toate secţiile spitalului.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te