Israel. Al doilea val al pandemiei este prezent chiar acum. Purtarea măștii, obligatorie

DE Adina Mutăr | 17.06.2020 - 18:50

Deși cauza imediată diferă de la un loc la altul, al doilea atac al coronavirusului este deja aici, nu așteaptă timpul iernii așa cum s-a prevăzut pe scară largă pentru că prezenta caracteristici de virus sezonier, se arată într-un studiu israelian.

SHARE

Pe fondul creșterii numărului de infecții, Parlamentul israelian a prelungit de miercuri, cu 45 de zile, puterile Guvernului de a impune restricții pentru stopa răspândirea virusului.

Israelul a avut marți 258 de cazuri noi active în 24 de ore, ajungând la 3.744. Această creștere este cea mai mare de la jumătatea lunii aprilie, deși numărul de cazuri grave (39) și de pacienți pe ventilatoare (29) sunt destul de stabile și nu au existat decese noi.

Studiul specialiștilor israelieni pentru Guvern arată o revenire a infecției la nivel mondial, ceea ce poate fi acceptat ca fiind al doilea val al pandemiei.

De când virusul a apărut în China la sfârșitul anului trecut, a infectat peste opt milioane de oameni, cazuri confirmate, cauzând peste 440.000 de decese, potrivit unei statistici realizate de Universitatea Johns Hopkins.

Însă experții spun că numărul infectaților și al decedaților este mult mai mare, din cauza testării insuficiente și a unui număr de decese neverificate privind o eventuală infectare cu SARS CoV2, precum și a altor factori.

China a ridicat miercuri nivelul de urgență la 2 și a anulat peste 60% din zborurile către Beijing pe fondul unui nou focar de coronavirus în Capitală, după ce Beijingul anunțase în martie că a stopat epidemia.

Statele Unite au înregistrat cele mai multe infecții și decese din lume, cu un număr în jur de 117.000 raportat miercuri, depășind numărul americanilor care au murit în perioada Primului Război Mondial (1917-1918) din cauze diverse (116.516).

Decesele totale de coronavirus în SUA au depășit 116.000, spitalele raportând o penurie de paturi de terapie intensivă. Un număr mare de cazuri recente au apărut în urma protestelor din SUA, dar și a unei testări mai largi. Și redeschiderea prematură a economiei a favorizat al doilea val de COVID-19 începând cu luna iunie.

Arizona, Utah, Texas și New Mexico au înregistrat creșteri de noi cazuri cu 40% mai multe pentru săptămâna încheiată pe 7 iunie, comparativ cu șapte zile precedente. Un număr crescut de noi cazuri a apărut în Florida, California, Arkansas, Carolina de Sud și Carolina de Nord, cu peste 30% în ultima săptămână.

În Marea Britanie, se apreciază că o persoană din cinci dintre cele peste 41.000 de victime a contractat coronavirusul din spital. Distanțarea socială începe să fie aplicată în rândul personalului medical, după ce protestul medicilor și asistentelor s-a dovedit a fi o sursă de „reînviere” a coronavirusului în comunitate.

Brazilia a înregistrat o creștere rapidă a numărului de decese, ajungând la peste 42.000, depășind Marea Britanie în această privință, devenind a doua țară după Statele Unite ca număr de decese de COVID-19. Brazilia a raportat peste 26.000 de noi infecții în 24 de ore, un vârf epidemic. Un tribunal a dispus închiderea timp de 14 zile a celei mai mari fabrici de procesare a cărnii de pui, JBS SA, după ce s-a descoperit un focar de COVID-19.

Egiptul a confirmat vineri 1.577 de cazuri noi de coronavirus, cea mai mare creștere zilnică în aproape două săptămâni. În total, cea mai populată țară arabă a înregistrat peste 41.000 de cazuri, peste 1.400 de decese. Cu toate acestea, Egiptul intenționează să își deschidă stațiunile de pe litoral și zborurile internaționale pentru turiști de la 1 iulie.

America Latină, India, Pakistan și țări din Africa nu s-au apropiat încă de vârful epidemiei. India, cu cel de-al patrulea număr cel mai mare de decese după SUA, Brazilia și Rusia, a avut peste 2.000 de morți recente. India a raportat 10.000 de noi infecții și peste 300 de decese în fiecare zi în ultimele două săptămâni.

Nu la mult timp după ce s-a declarat încheierea epidemiei, Noua Zeelandă a observat o reemergență. Premierul Jacinda Ardern a numit înalt oficial militar să răspundă de supravegherea carantinelor la frontiere.

Oficialii germani au anunțat peste 400 de persoane infectate la o fabrică de ambalare a carnii, ceea ce a determinat autoritățile să ordone închiderea tuturor școlilor și a centrelor de îngrijire a copiilor din regiunea de vest a regiunii Guetersloh. În industrie au fost raportate mai multe focare în ultimele săptămâni, ceea ce a determinat Guvernul să impună reguli de siguranță mai stricte.

Ministrul danez al Sănătății a îndemnat ca toți cei care au participat la protestele împotriva rasismului de la 7 iunie să fie testați „dacă au sau nu simptome”, după ce s-a descoperit un caz participant la manifestații.

Ceea ce se impune ca urmare a revenirii în forță a pandemiei este luarea unor măsuri eficiente la locurile de muncă, pentru a proteja salariații și a nu fi nevoie de reînchiderea sectoarelor economice.

Purtarea măștii, conform tuturor studiilor de până acum, ar trebui să devină obligatorie, chiar sub incidența sancțiunilor, dacă oamenii nu înțeleg că intră în responsabilitatea lor de a se păzi pe ei și pe cei din jur de infectarea cu SARS CoV2.

Purtarea măștii a prevenit mii de infecții și este chiar mai importantă pentru combaterea răspândirii virusului decât distanțarea socială și izolarea la domiciliu, conform ultimului studiu, al PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America).

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te