FOTO Ce au găsit inspectorii ANSVSA în spatele tejghelelor unor unități de alimentație de pe litoral

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 08.08.2020 - 09:15
Foto: ANSVSA

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, în urma unor controale făcute săptămâna aceasta la unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, amenzi de 368.000 de lei.

SHARE

Printre nereguli se numără manipularea neigienică a produselor alimentare, depozitarea acestora în condiţii necorespunzătoare. Aproape 120 de kilograme de alimente improprii consumului uman au fost confiscate pentru a fi distruse.

Potrivit ANSVSA, seria controalelor pe litoral este în plină desfăşurare la unităţile de alimentaţie publică aflate în cele 7 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Astfel, medicii veterinari care activează în cadrul ”Comandamentului Sezon Estival 2020,” au verificat, în intervalul 3-7 august, 163 de unităţi de alimentaţie publică: estaurante, cafe-baruri, pizzerii, unităţi tip fast-food, braserii, unităţi de tip bufet, baruri, rulote, magazine alimentare, laboratoare de cofetărie/patiserie, o gelaterie, un stand cu produse alimentare, unităţi tip bistro, o tonetă şi o autoutilitară.

”Au fost constatate abateri de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor la 60 de unităţi (...) Neregulile au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 368.000 de lei”, a transmis ANSVSA, informează news.ro.

De asemenea, a fost emisă o ordonanţa de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate de tip fast food şi au fost confiscate şi retrase de la vânzare 118 kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

Printre deficienţele constatate de inspectorii sanitar-veterinari se numără manipularea neigienică a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; depozitarea ouălor în condiţii necorespunzătoare; depozitarea alimentelor sub formă de materii prime sau semipreparate împreună cu produse finite care se consumă fără prelucrare termică; funcţionarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te