Coronavirus: Berlinul ridică semne de întrebare cu privire la vaccinul lui Putin

DE Valentin Mirică | Actualizat: 11.08.2020 - 20:25

Ministerul german al Sănătăţii a ridicat semne de întrebare, marţi, cu privire la ''calitatea, eficienţa şi siguranţa'' vaccinului împotriva noului coronavirus anunţat de preşedintele rus Vladimir Putin.

SHARE

"Nu există date cunoscute cu privire la calitatea, eficienţa şi siguranţa vaccinului rus", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, adăugând că în cadrul Uniunii Europene "siguranţa pacienţilor este prima dintre priorităţi".

Anunţul Rusiei şi ambiţia de a introduce în producţie de masă vaccinul din luna septembrie intervin într-un moment în care testele nu sunt încă încheiate, iar faza 3 a acestor teste, ce va fi realizată pe mii de subiecţi, va începe de miercuri.

"Trebuie demonstrat că raportul utilizare-riscuri al vaccinului este pozitiv, înainte ca acesta să fie oferit unui public larg", a mai subliniat purtătorul de cuvânt care a precizat şi că Berlinul nu a avut niciun contact cu Moscova cu privire la acest subiect.

"Autorizarea unui vaccin în Europa presupune, în afara demonstrării calităţii sale farmaceutice, şi informaţii suficiente din studiile clinice pentru a demonstra eficienţa şi siguranţa medicamentului", a adăugat purtătorul de cuvânt.

OMS a afirmat că, înainte de a se pronunţa cu privire la acest vaccin, trebuie să examineze prin "proceduri riguroase" toate datele colectate în timpul studiilor clinice.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te