Consilierul PSD care a postat o poză cu președintele Iohannis cu însemne naziste a demisionat

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.01.2019 - 16:26
Sursă: Vrancea24.ro
Sursă: Vrancea24.ro

Un consilier local ales pe listele PSD Vrancea a distribuit, pe contul său de Facebook, un trucaj în care președintele Klaus Iohannis apare cu însemne naziste. Institutul „Elie Wiesel” atrage atenția că promovarea unor însemne naziste este interzisă prin lege.

SHARE

UPDATE: Consilierul judeţean a șters postarea de pe contul lui de Facebook și demisionat, potrivit PSD Vrancea.

”Ca urmare a acţiunii personale de a redistribui pe reţelele sociale o fotografie trucată cu preşedintele României, consilierul judeţean Constantin Guguianu şi-a prezentat luni, 14 ianuarie 2019, demisia din demnitatea publică, dar şi din calităţile deţinute în cadrul organizaţiei PSD Vrancea”, a transmis conducerea PSD Vrancea.

Totodată, organizaţia condusă de Marian Oprişan a menţionat că PSD Vrancea se delimitează de acţiunile lui Constantin Guguianu şi condamnă ferm acest tip de comportament.

_______________________

Guguianu, mandatarul Consiliului Local Focșani la SC Parking, firma care administrează locurile de parcare în oraș, nu a văzut inițial o problemă în distribuirea trucajului. 

Când mai mulți internauți i-au atras atenția că distribuirea însemnelor naziste este o încălcare a legii, Guguianu a răspuns: „Nu înțeleg comentariile astea docte”. 

Postarea lui Guguianu, care acum a dispărut de pe Facebook. 

Institutul pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” a condamnat postarea lui Guguianu, menționând că „astfel de comunicări, făcute de către un demnitar al statului, pot atrage și încuraja totodată, derapaje grave”.

„Reamintim că promovarea, în spațiul public, a unor simboluri fasciste, legionare sau naziste intră sub incidența Legii nr. 217/2015, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, a mai precizat Institutul „Elie Wiesel”. 

Constantin Guguianu este de 15 ani consilier din partea PSD. În CV-ul său, nu are un loc de muncă mai vechi de anul 1999, când a lucrat ca jurist. A fost directorul Casei Județene de Pensii Vrancea. Înainte de 1999, Guguianu ar fi fost ofițer de contrainformații militare, potrivit Adevărul. 

Guguianu nu este primul PSD-ist care îl asociază pe președintele Iohannis cu nazismul. După ce l-a respins pentru funcția de mimistru al Dezvoltării, Ilan Laufer l-a acuzat pe șeful statului că „are o legătură dubioasă cu Forumul Democrat German, moştenitoarea unei organizaţii naziste”. Și Liviu Pop, fost ministru al Educației și senator, a spus despre președinte că a condus o organizație „continuatoare” a unui grup nazist. 

Atunci, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) le-a cerut liderului PSD, Liviu Dragnea şi premierului României, Viorica Dăncilă, să se delimiteze de „calomiile debitate de unii social-democraţi”. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a amendat pe Pop cu 2.000 de lei. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te