Este adevărat, miercuri seara, deputatul Dan Tănasă a explicat decizia în termeni de maximă decență – prin comportamentul său, avocata s-a dovedit departe de ceea ce se așteaptă de la un demnitar al statului român.
Dar face asta din AUR un partid frecventabil?
Cu alte cuvinte, era Șoșoacă marea și singura problemă a acestei formațiuni?
Mai degrabă ne-am întreba dacă nu cumva adevărata problemă se află exact la cei care au exclus-o.
Șoșoacă este, nimic de zis, un personaj comic. De un comic jenant. Dar nu ea poate fi exponentul ”revoluției conservatoare” promisă României de ideologul Claudiu Târziu.
Nu ea este cea care are ca scop „dislocarea” tuturor partidelor din Parlament. Nu ea le-a cerut românilor, într-un act de o supremă iresponsabilitate, să refuze plata taxelor și impozitelor – a făcut-o însuși președintele George Simion.
Nu ea încearcă să confiște ideea unirii cu Republica Moldova, un subiect foarte complicat din punct de vedere politic, social și diplomatic, despre care chiar un lider marcant al partidului a recunoscut că n-are nici cea mai vagă idee.
Nu ea ar putea, la o adică, să transforme în acțiune politică ideea ( de sorginte fascistă) cum că există etnii predispuse la infracțiuni, așa cum a susținut un alt ideolog, Sorin Lavric.
Așa stând lucrurile, de aici până la „însemnarea” membrilor unei etnii ( ca să știi să te ferești de ei) mai e un singur pas. Poate urma „soluția finală”. Exagerări? Deloc. Asemenea orori chiar s-au întâmplat.
Întâmplarea face ca subiectul excluderii să se suprapună cu unul mai puțin mediatizat, al ”Muzeului Kitschului” de la AFI Cotroceni. Acolo unde un colț îi este dedicat kitschului din Biserica Ortodoxă.
Ei bine, când vine vorba de unele dintre ororile arhitectonice cu cupole aurite, răsărite în ultimii ani sau , să spunem, de plimbarea cu caleașca a Arhiepiscolupui Tomisului pe străzile Constanței la 8 și jumătate dimineața, a vorbi despre kitsch poate fi acceptabil.
Nu și în accepțiunea AUR, care cere, ritos, înlăturarea exponatelor.
Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ei ar avea puterea.
Cât timp ar fi rămas acolo exponatele, până ca jandarmii să fi venit să le ridice? Cât ar fi durat până când autorii și organizatorii să ajungă în fața unei instanțe care să-i pedepsească exemplar pentru blasfemie?
Vă amintiți cum a fost întrerupt un film la Muzeul Țăranului Român din București, doar pentru că nu le convenea „mullahilor” ortodocși? Dar întreruperea unui spectacol la Opera din Cluj?
Priviți la ofensiva declanșată în Ungaria și Polonia împotriva presei independente. Unul din ultimele posturi de radio libere din Ungaria tocmai și-a pierdut licența. Asta, după ce aproape toată presa din țara vecină a fost preluată de o fundație a oamenilor lui Viktor Orban.
Uitați-vă la legea propusă în Polonia, prin care publicitatea media este taxată oneros – ziarele poloneze au protestat prin blocarea accesului la propriul conținut. Și nu uitați de politica anti-avort a Varșoviei.
AUR nu a ascuns niciodată care-i sunt modelele. Iar modelul lor este acapararea instituțiilor politice și judiciare pentru a-și putea conserva controlul politic și ideologic asupra societății pe o perioadă îndelungată. Poate, decenii.
Ei bine, problema cu AUR exact aceasta este: proiectul de Românie pe care ei îl propun.
O Românie întunecată, izolată, intolerantă, apăsată ideologic ca de o placă de beton. O Românie ruptă de Europa, o Românie tristă, pusă să citească psalmi cu genunchii pe coji de nucă.
Toate acestea n-au plecat din AUR odată cu Diana Șoșoacă-Ivanovici. Ele sunt acolo ca să rămână.
Diana Șoșoacă-Ivanovici este o glumă. Cei care au exclus-o, printr-o execuție sumară, nu sunt.
