A patra tentativă de numire a Adinei Florea în fruntea SIIJ a eșuat

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 03.07.2019 - 09:48
Adina Florea    Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Adina Florea Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ședința CSM de miercuri a fost suspendată din lipsă de cvorum, astfel că numirea Adinei Florea la șefia Secției speciale pentru anchetarea magistraților (SIIJ), a fost amânată pentru a patra oară, relatează Mediafax.

SHARE

Deși Adina Florea a câștigat concursul pentru șefia SIIJ în luna iunie, ea trebuie să obțină avizul CSM.

Şapte membri ai CSM (Anamaria Chiş, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac, Tatiana Toader și Nicolae Solomon- vicepreşedinte) au cerut public amânarea tuturor discuţiilor cu privire la Secţia de Investigare a magistraţilor până la traducerea raportului Comisiei de la Veneţia şi a raportului GRECO.

Ei au solicitat şi organizarea unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei întrucât, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, Comisia de la Veneţia şi GRECO ar fi solicitat autorităţilor române desfiinţarea acestei Secţii, considerându-o un instrument suplimentar pentru intimidarea şi exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele CSM, Lia Savonea, subliniază că nu sunt tensiuni între membri, ci relaţii instituţionale, adăugând că i se pare ironic ca cei şapte judecători şi procurori să acuze lipsa dialogului, în condiţiile în care aceştia nu se prezintă la plen pentru discuţii.

„Eu vă asigur că nu sunt tensiuni, că sunt relaţii absolut instituţionale şi nu se poate vorbi despre tensiuni. (...) Eu mă aştept să fie cvorum. Nu numai pentru validarea concursului de la Secţia pentru investigare, ci şi pentru rezolvarea situaţiei de la INM şi a unor colegi care au situaţii în aşteptare”, a spus Savonea, înainte de plen.

Ea a precizat că va discuta cu ceilalţi membri pentru a vedea „care este calea de urmat” dacă nici a patra oară nu este întrunit cvorumul.

„Aştept colegii să vină în Consiliu să discutăm lucrurile astea. Mi se pare cel puţin ironic să impuţi lipsa de dialog şi în realitate să nu te prezinţi la şedinţe. Noi suntem deschişi la dialog, să ne spunem deschis. Din păcate, lucrul acesta nu se poate realiza”, a spus Savonea.

Recent, ministrul Justiției, Ana Birchall, a acuzat-o pe Lia Savonea că are un ton agresiv în ședințele CSM.

„Vreau să vă spun că nu prea înţeleg tonalitatea de agresivitate. În continuare, sunt dispusă să las tot ce a fost în trecut şi orice discuţie într-o conoţatie negativă. (...) I-am spus că în mine are un partener de dialog, dar agresivitatea şi a se spune altceva decât este în realitate sunt lucruri pe care nu am de gând să le tolerez”, a spus Birchall.

Șefa CSM a replicat prin intermediul jurnaliștilor: „Cred că în timp aţi putea să înţelegeţi profilul meu, să îmi ştiţi comportamentul. Nu sunt adepta teatrului scurt sau scenetelor în faţa dumneavoastră. Am o relaţie bună cu doamna ministru şi fiecare răspunde pentru felul în care înţelege să se poziţioneze”.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te