CSM nu a reușit, a treia oară, validarea Adinei Florea ca şef al secției politice a magistraților

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.07.2019 - 10:39
Adina Florea. Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Adina Florea. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, luni, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

SHARE

UPDATE: Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a reușit nici a treia oară validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Ședinta de luni dimineață a fost suspendată din lipsă de cvorum.

__________________

Ultimele două şedinţe ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost amânate din lipsă de cvorum. Șapte membri, respectiv Anamaria Chiş, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac, Tatiana Toader, dar Nicolae Solomon, vicepreşedinte al forului, care nu au participat la aceste ultime două şedinţe şi prin urmare acestea au fost amânate, au cerut public amânarea tuturor discuţiilor cu privire la Secţia de Investigare a magistraţilor până la traducerea raportului Comisiei de la Veneţia şi a raportului GRECO.

Aceştia au cerut şi organizarea unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei întrucât, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, Comisia de la Veneţia şi GRECO ar fi solicitat autorităţilor române desfiinţarea acestei Secţii, considerându-o un instrument suplimentar pentru intimidarea şi exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor, potrivit Mediafax.

Cei şapte membri CSM au avertizat, într-un comunicat de presă, că vor utiliza toate pârghiile de pentru a susţine amânarea discutării chestiunilor ce ţin de activitatea acestei Secţii.

Pe de altă parte, reprezentanţii societăţii civile în Consiliu, Victor Alistar şi Romeo Chelariu, au transmis că nu sunt de acord cu comportamentul celor 7 membri care au condiţionat participarea la plen şi au afirmat că se opun eliminării de pe ordinea de zi a punctelor care vizează Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Ulterior anunţului celor 7 membri CSM, preşedintele Consiliului, Lia Savonea, a cerut atât premierului Viorica Dăncilă, cât şi ministrului Justiţiei, Ana Birchall, prin intermediul unei scrisori, să comunice dacă există, la Guvern, un proiect de act normativ de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Luni, 1 iulie, pe ordinea de zi a şedinţei plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 08.00, se regăsesc, din nou, cele trei puncte care vizează activitatea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, respectiv:

- validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie - 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi

- validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai - 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

- raportul de activitate al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pe anul 2018.

Procurorul Adina Florea a obţinut cel mai mare punctaj, de 9,86, la interviurile în faţa comisiei de concurs din Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcţia de procuror-şef a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, fiind urmată de Sorin Iasinovschi, cu un punctaj de 8,85 şi de Bogdan Pîrlog, care a obţinut 3,25.

Potrivit regulamentului, rezultatele sunt definitive şi nu pot fi contestate.

Funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a devenit vacantă după ce Gheorghe Stan a demisionat şi a preluat postul de judecător al Curţii Constituţionale Române.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te