Tanczos Barna: SUMAL a urmărit, la doar o lună de la lansare, toate transporturile de lemn din țară

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 26.02.2021 - 15:07
SUMAL a urmărit tot ce se transportă în România în domeniu/FOTO: Facebook/Mihai Goțiu

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat vineri, la Braşov, că, într-o lună de la lansare, Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos, SUMAL a urmărit tot ce se transportă în acest domeniu în România.

SHARE

Potrivit acestuia, sistemul are, la ora actuală, peste 50.000 de utilizatori, 8.000 dintre aceştia cu rol de control.

"Se împlineşte încet, încet, se împlineşte o lună de la lansarea acestui sistem informatic extrem de complex şi extrem de performant care urmăreşte trasabilitatea lemnului din momentul punerii în valoare în pădure până la prima procesare. Este un sistem informatic care astăzi are peste 50.000 de utilizatori, peste 8.000 de utilizatori cu rol de control şi un sistem în care se generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii în România. Putem spune acum, după o lună de la lansare, că SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România", a declarat Tanczos Barna.

Acesta a mai spus că este nevoie în continuare de ajutorul publicului şi al organizaţiilor nonguvernamentale, de societatea civilă pentru a identifica transporturile ilegale de lemn, menţionând că acestea au la dispoziţie inspectorul pădurii pentru verificarea fiecărui transport pe drumurile publice.

 

SUMAL a urmărit procesarea a peste un milion de metri cubi de masă lemnoasă


"Inspectorul pădurii astăzi este un instrument mai performant decât cel precedent, oferă poze despre fiecare transport, după încheierea transportului oferă ruta GPS a transportului şi prin aceste elemente avem un control riguros pe tot ce înseamnă transport de masă lemnoasă din pădure până la prima procesare. De asemenea, SUMAL-ul a reuşit performanţa să urmărească procesarea a peste un milion de metri cubi de masă lemnoasă. Am dus verificarea, controlul din pădure până la prima procesare. Cu siguranţă, fiind un sistem nou, implementare a fost la început în primele săptămâni una greoaie. Am pornit de la câteva sute de avize pe zi şi am ajuns constant săptămâna aceasta, zi de zi, la peste 16.000 de avize însumat", a adăugat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a ţinut să sublinieze că activitatea din industria de exploatare şi procesare nu este blocată din cauza acestui sistem, aşa cum susţin "unele voci".

 

SUMAL, atacat de câteva societăți comerciale



"Sunt câteva organizaţii, sunt câteva societăţi comerciale care de săptămâni întregi atacă SUMAL-ul. Sunt exact acele societăţi care nu au niciun interes în implementarea acestui sistem informatic. Nu ne vom lăsa, nu vom face niciun pas înapoi. Sistemul SUMAL trebuie implementat astfel încât cei care făceau exploatare nelegală şi introduceau masă lemnoasă nelegală în circuitul economic să dispară sau să fie extrem de puţini. Este obiectivul nostru pe care îl urmărim şi îl vom realiza cu acest SUMAL. SUMAL-ul, ca atare, prin complexitate cred că astăzi este cel mai complex şi cel mai mare sistem informatic folosit zi de zi de agenţii economici", a mai spus ministrul Mediului, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te