Spiru Haret și alte universități celebre oferă specializarea “Poliție locală“

DE Mircea Marian | Actualizat: 20.11.2020 - 11:44
Foto: Universitatea Agora din Oradea

Nu mai puțin de șase universități din România oferă specializarea “Poliție locală“, curs universitar de trei ani sau chiar masterat. În ultimii ani, presa a scris că salariile din poliția locală sunt, în unele cazuri, mai mari decât cele din poliția națională.

SHARE

Potrivit datelor de pe site-ul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), universitățile care oferă această specializare sunt: Vasile Goldiș, din Arad, Ovidius, din Constanța, Spiru Haret - București, Ștefan cel Mare - Suceava, Agora - Oradea, plus un curs de master la Facultatea de Economie și Drept de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș. 

Și “extensia“ de la Craiova a Universității Spiru Haret oferă o astfel de specializare. 

La Universitatea Agora din Oradea, de exemplu, această specializare costă 500 de euro pe an, adică 1.500 de euro în trei ani. Numărul anual de locuri: 80. Ca să fii primit, se dau două probe eliminatorii: alergare de viteză (50 m plat) și alergare de rezistență (1000 m). Admiterea este pe bază de dosar, respectiv media la bacalaureat. 

La Politia Locala a Municipiului Bucuresti, directorul general are un salariu de 18.148 brut, directorul general adjunct și cel executiv au 17.687 lei/brut, un șef serviciu 13.842 lei/brut, un polițist local până la 8.196 lei brut, iar un șofer 4.093 lei brut. Acestea nu cuprind toate sporurile și nici norma de hrană.

Recent, ministrul de Interne, Marcel Vela, s-a plâns că salariile poliției locale sunt mai mari decât cele din Poliția Română. 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te