BUCUREȘTI 69 de focare și doi copii de grădiniță cu COVID. Lista măsurilor în vigoare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.10.2020 - 10:46
Poliția face controale în mijloacele de transport în comun, pentru a vedea dacă se respectă măsurile de siguranță. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Luni, în Capitală rata de infectare cu coronavirus sărise pentru a doua zi consecutiv de 3 cazuri la mia de locuitori. Conform celor mai recente date ale Direcției de Sănătate Publică, în București erau confirmate, duminică, 69 de focare, iar 13 copii erau infectați cu COVID.

SHARE

În București, au fost confirmate 581 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar în total, numărul cazurilor COVID depistate până în prezent se ridică la 27.284, cel mai mare număr din tată țara.

Spre comparație, județele care raportează cele mai multe cazuri, după Capitală, au fiecare câte 8.000 de îmbolnăviri (Iași – 8.001, Suceava – 7.941, Brașov – 7.912), conform datelor publicate luni de Grupul de Comunicare Strategică. În total, luni au fost confirmate 2.466 de cazuri noi, din 8.040 de teste prelucrate, ceea ce înseamnă că mai bine de o treime din persoanele testate din București au fost confirmate pozitiv cu coronavirus.

Rata de infectare a ajuns la 3,19 cazuri la mia de locuitori, cea mai mare raportată pe județe.

Cele mai recente date publicate de DSP București arată că duminică erau confirmate 69 de focare COVID (este considerat focar un loc în care sunt confirmate de la 3 cazuri în sus), iar în terapie intensivă erau tratați 121 de pacienți.

De asemenea, din datele DSP București, pentru vineri, erau raportate 13 cazuri de infectare la copii – doi de grădiniță, doi de școală și nouă de liceu, erau doi profesori de școală gimnazială infectați, unul de la un club școlar, iar contacți direcți erau 28 de persoane.

Amintim că, duminică seară, prefectul Bucureștiului, Gheorghe Cojanu, a anunțat că Spitalul Colentina va deveni spital COVID, pentru că în Capitală nu mai sunt locuri pentru pacienții cu coronavirus, iar luni directorul medical, medicul Sabina Zurac, și-a dat demisia, în vreme ce o parte din medicii unității spun că ar fi mai bine ca spitalul să funcționeze mixt, și pentru pacienți cu COVID și pentru alte specialități.

Luni, pe fondul bâlbelor de duminică ale prefectului Cojanu, care nu știa cât e rata de infectare în București și câte cazuri confirmate de COVID sunt, a apărut în spațiul public informația că acesta urmează să fie demis.

Bâlbele au continuat luni la Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, care a anunțat întâi că creșele și after-school-urile vor fi închise, ca și universitățile, revenind apoi și spunând că, de fapt, acestea nu vor fi închise, iar universitățile își iau propriile decizii, în baza autonomiei universitare.

În final, lista restricțiilor din Capitală a rămas următoarea:

1. Masca de protecție este obligatoriu a fi purtată atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise.
2. Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea în mediul on-line, în scenariul prevăzut de ordinul Ministrului Educației și Cercetării respectiv în Scenariul Roșu.
3. Toate activitățile desfășurate în interior, în restaurante, cafenele, cinematografe, săli de spectacole, săli de jocuri de noroc sunt interzise.

Activitatea desfășurată în creșe, after-school-uri este permisă în continuare conform Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării, al Ministrului Sănătății și al Ministrului Muncii și Protecției Sociale. Desfășurarea activităților în învățământul superior va fi reglementată de senatul fiecărei universități, acestea având autonomie universitară.

Aceste măsuri sunt valabile pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 20 octombrie.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te