Senatoarea Nicoleta Pauliuc: „Siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate națională”

DE Alin Crișan | Actualizat: 14.05.2024 - 19:16
Senatoarea Nicoleta Pauliuc: „Siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate națională” - Foto: INQUAM Photos/ Malina Norocea

Senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei de apărare și ordine publică din Senatul României a lansat proiectul care își propune să instituie săptămâna 15-21 mai a fiecărui an ca „Săptămâna siguranței rutiere”.

SHARE

 Scopul este conștientizarea nevoii de siguranță în trafic și de educare cu privire la măsurile preventive care să evite tragedii pe șoselele din România. Rata deceselor cauzate de accidente rutiere înregistrată în România este de 86 la 1 milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană (46).

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: „Siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate națională”

Propunerea legislativă vine și în urma consultărilor cu organizații neguvernamentale angajate în creșterea siguranței rutiere. 
Inițiativa prevede: organizarea de evenimente şi campanii de informare despre măsurile de creştere a siguranței rutiere, pe de o parte, de către Parlamentul României, pe tema proiectării unei legislaţii moderne cu impact asupra creșterii siguranței rutiere, cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şipatronale, precum și de către autoritățile și instituțiile publice implicate în implementarea strategiei privind siguranța rutieră, pe tema progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor de siguranţă rutieră, cu participarea organizaţiilorneguvernamentale, sindicale şi patronale.

De asemenea,  vor fi proiecţii pe clădirea Palatului Parlamentului între orele 22-24 în prima și ultima zi a Săptămânii naționale a siguranței rutiere de către Parlamentul României.

„Este simplu să spui că aşa sunt românii, indisciplinaţi în trafic, din raţiuni culturale. Dacă Grecia, o ţară cu PIB-ul per capita de care ne apropiem şi care are o infrastructură la rândul său precară, a reuşit să reducă în acelaşi interval numărul deceselor cu aproape jumătate, atunci este clar că ceva nu a funcţionat în zona politicilor publice care au fost promovate de la nivelul Guvernului României până în acest moment. 
 
„Săptămâna siguranţei rutiere” (15 – 21 mai) are ca obiectiv major să fie acel punct fix pe care societatea civilă şi mass media să-l poată folosi în raport cu factorii de decizie politică şiinstituţională astfel încât lucrurile să se îmbunătăţească. Ingredientele sunt patru la număr:
1. Educaţie la toate vârstele şi la toate nivelurile de instrucţie.
2. Îmbunătăţirea infrastructurii. 
3. O legislaţie mai bună cu mai puţine portiţe.
4. Poliţie care să fie capabilă să acţioneze chirurgical acolo unde este nevoie. 
 
O altă cauză a carnagiului de pe şosele, dicolo de drumurile proaste, mașini vechi care ar trebui retrase din circulație și neaplicarea legilor existente, este şi deficitul de educaţie rutieră (la toate nivelurile de vârstă) câtă vreme, agregând ultimii cinci ani, “indisciplina pietonală” a fost principala cauză pentru accidente rutiere soldate cu victime.

Într-un răspuns la o interpelare pe care am adresat-o MAI, am aflat că, în ultimii cinci ani, s-au produs nu mai puţin de 2.638 de accidente rutiere din cauza imprudenţei copiilor care traversau neregulamentar strada, soldate cu 263 de decese şi 2.511 răniri grave. 
 
Atrag atenţia şi asupra fenomenului consumului de droguri care merge adesea în paralel cu conducerea autovehiculelor. Toţi ne-am şocat după 2 Mai, am promovat legislaţie, se cumpără dispozitive de detectare a consumului de droguri. Cred însă că fenomenele nu pot fi separate şi nu putem acţiona doar cu pârghii din zona rutieră. Este important să existe o sinergie şi o conlucrare şi cu partea de luptă anti-drog. Nu alergăm pe culoare separate, ci mai degrabă facem ştafetă.
 
Carnagiul de pe şosele nu poate fi redus decât prin eforturi integrate ale tuturor instituţiilor publice. Iar eu cred că “siguranţa rutieră” trebuie să fie inclusă mult mai serios în programa şcolară şi tematica trebuie reluată la diverse categorii de vârstă, pentru că există capacitate de înţelegere diferită”, a spus Nicoleta Pauliuc. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te